- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Voiculescu: Olteanu şi Boc mint în legătură cu modificarea Legii caselor naţionalizate
Iniţiatorul proiectului legii caselor naţionalizate, Dan Voiculescu, i-a acuzat, luni, pe Bogdan Olteanu şi pe Emil Boc, că mint când vorbesc despre modificările la această lege, iar PNL şi PDL, atacând actul la CC, protejează un grup de afacerişti de la care iau bani în campaniile electorale.
Voiculescu: Olteanu şi Boc mint în legătură cu modificarea Legii caselor naţionalizate
"Atacurile PNL şi PDL ascund un «joc grosolan de manipulare», legea oferind un tratament just proprietarilor, în condiţiile în care aceştia sunt la fel ca şi chiriaşii, titularii unui drept la despăgubire pentru paguba suferită", a declarat preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, referindu-se la anunţurile PNL şi PDL de contestare a proiectului de modificare a Legii 10/2001 la Curtea Constituţională, se arată într-un comunicat de presă al PC remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Voiculescu susţine că "partidele din Alianţa D.A. prezintă în mod mincinos această lege ca pe un act strâmb care duce la un conflict între proprietari şi chiriaşi, când de fapt legea îi tratează egal pe foştii proprietari şi cumpărătorii de bună-credinţă".
Liderul conservator afirmă, potrivit comunicatului, că PNL şi PDL "mint şi dezinformează atunci când vorbesc despre procesele de la CEDO pe care le va genera aplicarea proiectului de modificare a Legii 10/2001 sau când vorbesc despre o a doua naţionalizare".
"Când vorbeşte de cazurile de la CEDO, liberalul Bogdan Olteanu minte prin omisiune pentru că evită să se refere şi la cazul «Raicu contra România», când un chiriaş cumpărător pe Legea 112/1995 a dat în judecată statul român pentru a-i respecta dreptul de proprietate şi a câştigat. În cauza «Raicu contra România», Curtea a decis că un caz de încălcare a dreptului de proprietate poate fi şi deposedarea achizitorilor de bună-credinţă. La fel minte şi Emil Boc, când vorbeşte despre o a doua naţionalizare când de fapt şi proprietarii şi chiriaşii primesc despăgubiri conform legii", a declarat Voiculescu.
Acesta afirmă că modificările aduse Legii 10/2001 "pun punct tranzacţiilor cu titluri litigioase".
"Se opresc astfel afacerile donatorilor la campania electorală care scot milioane de euro din tranzacţionarea drepturilor de proprietate. Atacând la Curtea Constituţională modificările la legea 10/2001, PNL şi PDL apără de fapt proprietatea unui grup de afacerişti care contribuie la campania electorală a celor două partide. Alianţa DA a spus DA pentru interesele mafiei titlurilor litigioase", a mai spus Voiculescu.
Voiculescu, a declarat că va merge la Preşedinţie, în această săptămână, împreună cu chiriaşii din casele naţionalizate, pentru a-l ruga pe Traian Băsescu să promulge cât mai repede legea de modificare a legii caselor naţionalizate iniţiată de PC.
PDL a contestat, luni, la Curtea Constituţională, modificările aduse de Parlament la Legea caselor naţionalizate, a anunţat preşedintele PDL, Emil Boc, la sfârşitul şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.