Prima pagină » Politic » Voiculescu: Singura culpă pentru care puteam fi monitorizat – de a fi inamicul lui Băsescu

Voiculescu: Singura culpă pentru care puteam fi monitorizat – de a fi inamicul lui Băsescu

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a precizat, luni, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că singura sa culpă pentru care ar fi putut să fie monitorizat de procurori "era una politică", liderul PC arătându-se nemulţumit de faptul că numele său apare alături de cel al Elenei Udrea.
Voiculescu: Singura culpă pentru care puteam fi monitorizat - de a fi inamicul lui Băsescu
16 nov. 2009, 15:38, Politic

„Singura culpă pentru care puteam fi monitorizat era una politică. Aceea de a fi inamicul lui Traian Băsescu. Sau al Profesorului, cum văd că i se spune mai nou. După părerea mea, dezvăluirile lui Nastasiu confirmă o suspiciune veche a opiniei publice – anume că adversarii politici ai Profesorului devin şi ţinte ale serviciilor secrete. Singura mea nemulţumire în context este că numele meu apare alături de cel al doamnei Udrea. Al cărei admirator nu sunt, spre deosebire de dânsa”, a precizat Voiculescu în comunicatul remis agenţiei MEDIAFAX.

Fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu a declarat, luni, că au existat mandate de monitorizare pentru Dan Voiculescu, Bogdan Chirieac, Theodor Stolojan, Verestoy Attila, Elena Udrea şi Dorin Cocoş, aceştia fiind suspecţi de săvârşirea anumitor infracţiuni.