Voinescu:Cu mai multă experienţă,aş fi avut mai mult tact în promovarea ideilor privind integritatea

Deputatul PDL Sever Voinescu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că grupul reformiştilor din PDL consideră în continuare că a avut dreptate în susţinerea proiectul de integritate, dar că el a luat o lecţie şi, dacă ar fi avut mai multă experienţă politică, ar fi avut mai mult tact în promovarea lui.

Urmărește
4 afișări

Voinescu a afirmat că preşedintele Traian Băsescu nu s-a referit la proiectul de integritate în sine atunci când a vorbit de lipsa de tact a reformiştilor, ci la "o anumită modalitate de a-l promova".

"Eu am luat o lecţie politică şi am înţeles mai bine care sunt mecanismele din interiorul PDL. Dacă aş fi avut mai multă experienţă politică, aş fi avut mai mult tact în promovarea ideilor. Dar, pe fond, noi am avut dreptate. Şi astăzi cred că a fost un caz în care minoritatea a avut dreptate şi majoritatea a decis", a precizat Sever Voinescu.

El a mai spus că este convins că, foarte curând, în România va deveni "standard uzual" pentru orice partid ceea ce a cerut grupul reformiştilor din PDL.

"Toate partidele vor ajunge să adere la criteriile de integritate, ca standard, pentru că, dacă un membru de partid este trimis în judecată, partidul trebuie să reacţioneze. Mi-ar fi plăcut să ajungă primul PDL acolo, pentru că aceasta este exigenţa electoratului", a mai spus deputatul PDL.

Voinescu a adăugat, în legătură cu afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu privind derogarea de la vechimea de 5 ani prevăzută pentru cei care doresc să candideze la preşedinţia PDL şi care va fi acordată de Colegiul Director, că "partidul a ales o cale procedurală echilibrată".

"Argumentele noastre despre derogare sunt publice. Partidul a ales o cale procedurală echilibrată. Derogarea nu se acordă de principiu, ci nominal, unui membru, de către Colegiul Director. Calea aleasă de PDL este înţeleaptă şi echilibrată. Înţeleg şi argumentele legate de disciplină, dar mi se părea că PDL se află într-un moment în care vechimea nu ar trebui să fie un obstacol în acest moment", a explicat Voinescu.

În legătură cu criticile preşedintelui Traian Băsescu privind faptul că "s-a furat startul" în PDL la lansarea candidaturilor pentru funcţia de preşedinte, Voinescu a spus că nu ştie nimic. "Nu ştiu, nu am văzut liste, nu am văzut semnături", a adăugat Voinescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR că grupul reformiştilor din PDL a avut "o lipsă de tact consistentă" la CNC al formaţiunii, el adăugând însă că nu i-a plăcut modul în care aceştia au fost înfieraţi, care i-a amintit de "vremuri pe care n-am vrea să le mai trăim niciunii".

El i-a calificat pe cei trei reformişti drept "nişte naivi care vor să facă ceva în PDL", dar care "nu au înţeles exact cum", menţionând însă că aceştia mai au un cuvânt de spus în partid.

Băsescu a mai spus că le-a recomandat totuşi reformiştilor să nu ceară derogare de la Statutul PDL pentru a candida la conducerea formaţiunii. "Totuşi, discutăm de funcţia de preşedinte al partidului. A rămas singura funcţie în PDL în care nu se dăduseră derogări de vechime", a spus Băsescu, adăugând că funcţia de şef de partid este una care înseamnă multă încredere din partea membrilor de partid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici