Voinescu: E firesc ca PDL şi societatea românească să recunoască faptul că Boc a avut curaj politic

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi, că, în mod evident, premierul Emil Boc a dovedit curaj politic şi este firesc ca PDL şi societatea românească să recunoască acest lucru.

Urmărește
1 afișare

Voinescu a făcut această precizare, răspunzând unei întrebări privind afirmaţia consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu potrivit căreia Emil Boc a dovedit curaj politic.

"Nu comentez, în general, ceea ce a declarat Sebastian Lăzăroiu. Dar, în mod evident, premierul Emil Boc a dovedit, în tot acest timp, un curaj politic pe care nu ştiu dacă un premier până acum l-a mai dovedit. Mi se pare firesc ca PDL şi, în cele din urmă, societatea românească să recunoască acest lucru şi nu am nicio îndoială că această recunoaştere va veni", a spus Voinescu.

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, joi, la interviurile "Gândul", că premierul Emil Boc ar trebui declarat erou pentru că, împreună cu preşedintele Traian Băsescu, a echilibrat bugetul într-o perioadă atât de scurtă.

Întrebat dacă premierul ar trebui să demisioneze din PDL, în contextul în care a produs prejudicii de imagine partidului prin măsurile luate de Executiv, Lăzăroiu a răspuns: "Ar însemna să admită partidul şi domnul Boc că ce au făcut până acum e greşit, ceea ce ar fi o nebunie, pentru că, totuşi, ei au luat România de la un deficit de aproape 10% în ianuarie 2010 şi au adus-o la un deficit de 6,5%, iar anul acesta ne îndreptăm spre un 4,4. Deci, cine reuşeşte să echilibreze într-o perioadă atât de scurtă bugetul nu cred că ar trebui să-şi dea demisia din partid, ar trebui să fie declarat erou, după părerea mea, pentru că asta s-a întâmplat. Cu sacrificii mari. În special premierul. Partidul nu a fost tocmai solidar cu premierul, dar premierul a tras după el şi, împreună cu preşedintele, au tras tot poporul după ei, cu forţă".

Pe de altă parte, Lăzăroiu a declarat că, după ce se vor finaliza procedurile legate de Codul Muncii, "probabil" vor fi reluate discuţiile privind desemnarea unui premier tehnocrat, care va trebui să aibă minime competenţe în zona economică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici