Voinescu: Formaţiunile din coaliţie sunt în plin dialog pentru găsirea consensului pe reorganizare

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, marţi, că formaţiunile din coaliţia guvernamentală "sunt în plin dialog" şi concentrate "pe găsirea consensului" în privinţa reorganizării administrativ-teritoriale a ţării, el susţinând că "nu e un blocaj" în coaliţie pe această temă.

Urmărește
4 afișări

Întrebat dacă PDL ar dori asumarea răspunderii Guvernului în Parlament pe proiectul de reorganizare administrativ-teritorială a ţării, Sever Voinescu a precizat că acest aspect este secundar.

"Formula prin care se va ajunge la adoptarea legii e secundară. Suntem concentraţi pe găsirea consensului în coaliţie", a precizat Sever Voinescu, după şedinţa BPN al DPL.

El a negat faptul că în coaliţie s-ar fi ajuns la un blocaj pe tema reorganizării administrativ-teritoriale, deoarece UDMR susţine un proiect, în timp ce PDL pledează pentru un altul.

"Nu e un blocaj. Suntem în plin dialog, dânşii (reprezentanţii UDMR - n.r.) au proiectul lor, noi avem proiectul nostru, stăm la masă şi discutăm şi va ieşi o soluţie privind relansarea administraţiei publice", a explicat Sever Voinescu.

El a mai spus că politica este "arta posibilului" şi s-a declarat optimist, afirmând că atâta vreme cât oamenii stau la masă şi discută va apărea şi "soluţia cea mai bună".

De mai multe ori Sever Voinescu a precizat că formaţiunile din coaliţie se află "în faza discuţiilor" pe subiectul privind reorganizarea administrativ-teritorială a ţării.

"PDL crede că această reorganizare adminsitrativ-teritorială a ţării trebuie să fie parte esenţială a procesului de descentralizare", a mai spus Sever Voinescu, arătând că odată cu acest proces de reorganizare "nu mai circulă oamenii, ci hârtiile şi ştampilele".

"Până la urmă se va ajunge la o voinţă comună a coaliţiei în această chestiune", a adăugat Sever Voinescu.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că Uniunea nu poate accepta varianta transformării regiunilor de dezvoltare în opt "judeţe-mamut", neexistând argumente suficiente pentru asta, şi avertizează că dacă PDL va insista pe acest proiect va exista o problemă în Parlament şi nu va mai fi majoritate.

Kelemen a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că nicio organizaţie judeţeană sau teritorială a UDMR nu susţine o astfel de variantă, iar acest punct de vedere a fost transmis în şedinţa coaliţiei.

Liderii PDL şi cei ai UDMR, reuniţi în şedinţa coaliţiei, nu au ajuns la un acord privind proiectul de reorganizare administrativă a ţării, reprezentanţii formaţiunii maghiare spunând în timpul discuţiilor că nu au susţinere din teritoriu pentru modificarea propusă de către PDL, declarau agenţiei MEDIAFAX surse participante la discuţie.

Surse parlamentare au declarat, pentru MEDIAFAX, că unii democrat-liberali consideră că s-a făcut o greşeală atunci când secretarul general al partidului, Ioan Oltean, a declarat că Executivul ar dori să-şi asume răspunderea pe un astfel de act normativ.

Reprezentanţi ai PDL consideră că, dacă s-ar asuma răspunderea, ar exista riscul ca Guvernul să cadă la o eventuală moţiune de cenzură a opoziţiei.

Atât premierul Emil Boc, cât şi alţi lideri ai PDL au refuzat să facă vreo declaraţie în legătură cu concluziile şedinţei de luni a coaliţiei. Conducerea PDL s-a reunit în şedinţa BPN la ora transmiterii acestei ştiri. La sosirea la sediul partidului, atât premierul Emil Boc, cât şi secretarul general al partidului, Ioan Oltean, au refuzat să dea vreo declaraţie presei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici