Voinescu: Ministrul Botiş trebuie să decidă înainte de orice în legătură cu propria lui situaţie

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, marţi, că ministrul Muncii, Ioan Botiş, trebuie să decidă înainte de orice în legătură cu propria lui situaţie şi ulterior partidul "va avea un cuvânt".

Urmărește
6 afișări

"Ministrul Botiş trebuie să decidă înainte de orice în legătură cu propria lui situaţie şi după aceea partidul va avea un cuvânt", a precizat Voinescu.

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, este verificat de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care urmează să stabilească dacă demnitarul se află într-un conflict de interese, având în vedere că soţia acestuia este consilier pe proiectul "Şansa la demnitate", finanţat de UE şi Guvern.

Şi Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) s-a autosesizat după articolele din media legate de un posibil conflict de interese în care s-ar afla ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş, şi a început o anchetă, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea instituţiei.

Botiş a avut, marţi, la Palatul Victoria o discuţie de 30 minute cu premierul Emil Boc. El a declarat agenţiei MEDIAFAX că i-a prezentat premierului Emil Boc cazul privind fondurile europene în care este soţia lui este consilier şi că i-a spus că demisia sa este "inevitabilă" dacă ANI va constata că există un conflict de interese.

Ministrul Muncii a declarat anterior că îşi va da demisia din funcţie dacă în cazul său se va dovedi un conflict demonstrat în termeni juridici.

"Dacă este un coflict demonstrat în termeni juridici, atunci există o singură cale: îmi voi da demisia", a spus Botiş.

Ministrul Muncii a spus că aşteaptă decizia ANI, dar că va avea o discuţie atât cu premierul Emil Boc, cât şi cu colegii din partid.

Botiş a declarat, luni seara, pentru agenţia MEDIAFAX că din punct de vedere juridic nu are nici o legătură cu ONG-ul care a primit fonduri europene şi la care consilier de proiect este soţia sa. El menţionează că nu există un conflict de interese, dar dacă va fi afectată imaginea PDL, demisionează.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici