Voinescu: Sacrificiul de a renunţa la un an de mandat spune ceva extrem de important despre Băsescu

Deputatul PDL Sever Voinescu a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că în ultimii 20 de ani nu a mai văzut un lider politic care să facă sacrificiul de a renunţa la un an de mandat, adăugând că acest lucru arată importanţa reformei constituţionale şi spune ceva extrem de important despre Traian Băsescu.

Urmărește
5 afișări

"Mi se pare că preşedintele este extrem de responsabil când abordează aceste chestiuni de reformă constituţională. Nu am văzut pe scena politică în ultimii 20 de ani, când pentru un proiect, un lider să facă un sacrificiu de genul acesta, nu am mai văzut. Asta spune ceva extrem de important despre Traian Băsescu, ca lider politic şi de importanţa acestui proiect de reformă constituţională", a afimat Sever Voinescu.

El a adăugat că, în perioada următoare, toată clasa politică trebuie să reacţioneze în vreun fel, arătând că revizuirea Constituţiei este mai mult decât necesară.

"În perioada următoare, toată clasa politică trebuie să reacţioneze în vreun fel. Schimbarea Constituţiei este mai mult decât necesară şi ezitările grupurilor politice, inclusiv ale grupului PDL, sunt realmente contraproductive pentru România şi pentru modernizarea ei", a mai spus Voinescu.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, luni seară, la TVR 1, în contextul discuţiilor despre o eventuală modificare a Constituţiei, că ar fi dispus să-i fie scurtat mandatul prezidenţial chiar şi cu un an dacă rezultatul ar fi scăderea numărului de alegeri, prea mare în acest moment, în opinia sa.

"Am considerat că mai sunt lucruri care trebuie adaptate în Constituţie. Acest subiect - revenirea la un mandat prezidenţial de patru ani - este generat de realităţile politice din România", a spus preşedintele Băsescu, arătând că în România au loc "într-un an alegeri locale, într-un alt an alegeri europarlamentare, într-un alt an alegeri parlamentare şi într-un alt an alegeri prezidenţiale".

Preşedintele a apreciat că România are nevoie de mai puţini ani electorali.

"România are nevoie de mai puţini ani cu alegeri. Ideea a fost să reuşim o soluţie de recuplare a alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare. Dacă s-ar găsi un consens cu toate partidele politice, eu am toată disponibilitatea pentru a găsi o formulă practică. Inclusiv scurtarea mandatului meu, dacă vom conveni că acest lucru îl votăm", a spus Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici