Vosganian: Băsescu să spună membrilor familiei că au şi avantaje şi riscuri

Liberalul Varujan Vosganian i-a recomandat, vineri, preşedintelui Băsescu, în contextul în care la dezbaterea pe educaţie a strigat "ca la iarmaroc" după el, să fie mai serios şi să le spună membrilor familiei că funcţia sa de preşedinte nu le aduce doar avantaje, ci şi riscuri.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului Vosganian: Băsescu să spună membrilor familiei că au şi avantaje şi riscuri

Vosganian: Băsescu să spună membrilor familiei că au şi avantaje şi riscuri (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Afirmaţia lui Vosganian este făcută în aceeaşi zi, în care presa a relatat despre asocierea fratelui preşedintelui în firma Defence Security and Intelligence Co, însă liderul liberal nu a fost întrebat explicit despre acest lucru în conferinţa de presă a PNL.

"În clipa în care am ieşit (n.r. - de la dezbaterea pe tema educaţiei) domnul preşedinte a ţinut să strige după mine ca la iarmaroc, cum îi e felul, că să nu invoc situaţia materială a profesorilor pentru că eu şi colegul Tăriceanu am dat OUG prin care s-au suspendat drepturile profesorilor. Rugămintea mea e să trataţi cu mai multă seriozitate, să spuneţi colaboratorilor dumneavoastră să nu-şi mai uite pungile cu cibucuri prin restaurante, să spuneţi miniştrilor dumneavoastră să guverneze ţara şi nu campaniile electorale, şi să nu se ocupe cu lipitul afişelor, şi fireşte să spuneţi membrilor dvs de familie să ştie că a avea un frate sau un tată preşedinte, presupune, dincolo de toate avantajele, şi anumite riscuri, precarităţi pe care de dragul acestui popor ar trebui să şi le asume", a susţinut Vosganian.

Liderul PNL i-a transmis lui Băsescu că nu s-a oprit atunci, pentru că era sub demnitatea sa să intre într-un astfel de dialog, în care şeful statului era aşezat, iar el se pregătea să iasă.

"Altfel decât să dau cu mâna a lehamite nu aveam nimic de făcut", a spus viceliderul liberal.

El a menţionat că, prin declaraţia sa de la dezbaterea pe Legile Educaţiei, de marţi, preşedintele "nu a făcut decât să acuze pe faţă actualul Guvern", menţionând că Guvernul Tăriceanu nu poate fi judecat în niciun chip.

"Stimate domn preşedinte, cu aceeaşi simpatie cu care m-aţi înconjurat în ultimii doi ani, vă spun că Guvernul care a dat OUG de suspendare reuşise în anul trecut să majoreze veniturile profesorilor cu 40%, aşa cum arată INS, deci Guvernul acela nu poate fi judecat în niciun chip că nu-i păsa de personalul bugetar", a spus Vosganian.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici