Vosganian: Delegaţia Permanentă este, practic, un Congres "disipat", o "formulă intermediară"

Senatorul PNL Varujan Vosganian a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că Delegaţia Permanentă (DP), care va vota, pe 5 februarie, alianţa cu PSD, reprezintă, practic, un Congres "disipat", o "formulă intermediară", dictată de urgenţa alierii cu PSD.

Urmărește
4 afișări

"În ceea ce priveşte Congresul, eu socoteam că pe formula alianţei cu PSD e mai bine să facem un Congres. S-a găsit o formulă intermediară însă, în care, la Delegaţia Permanentă, fiecare şef de filială să vină cu un mandat din partea Delegaţiei Permanente Judeţene. Adică va fi un fel de Congres disipat, în care vom avea acele mii de oameni, numai că ele se vor exprima fiecare în judeţul său. Este o formulă intermediară care e dictată de urgenţa acestei decizii", a spus Vosganian.

El a precizat că opoziţia trebuie să încerce să găsească o formulă de coagulare a majorităţii pentru că, în caz contrar, electoratul îi va imputa incapacitatea de a oferi o alternativă la actula putere. "Dacă noi nu încercă să găsim o formulă alternativă, de coagulare a majorităţii, o ofertă politică, vom începe să luăm şi noi costurile guvernării, pentru că lumea va spune, şi pe bună dreptate, că cei i se întâmplă i se întâmpă şi din cauza prostiei ălora care guvernează, dar şi din cauza incapacităţii celor din opoziţie să dea o variantă alternativă. Noi trebuie, cel puţin instituţional, să căutăm o formulă”, a spus Vosganian.

El a precizat că a fost, luni, împreună cu liderul PNL Crin Antonescu, la Iaşi, în mulţime, şi a arătat că 95% dintre cei strânşi în Piaţa Unirii le-au cerut să îi scape de actuala guvernare.

"Am fost împreună cu Crin Antonescu azi la Iaşi. Am fost împreuncă cu Crin Antonescu în mulţime. Am strâns mâini şi am vorbit cu sute de oameni. Cred că dintre ei, 95% ne spuneau «Faceţi ceva, scăpaţi-ne de ăştia». Erau oameni de toate vârstele, de toate profesiile păreau, însă reacţia lor a fost strivitor de majoritară în a ne spune «Faceţi ceva, scăpaţi-ne de ei»", a mai spus Vosganian.

El a arătat că Delegaţia Permanentă a PNL, care se va reuni pe 5 februarie, va avea loc simultan cu forul omolog al PSD, ambele urmând a se desfăşura, cel mai probabil, la Bucureşti.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la Iaşi, într-o conferinţă de presă susţinută alături de liderul PSD Victor Ponta, că s-a convenit ca în 5 februarie Delegaţia Permanentă să dea votul pentru constituirea unei alianţe juridice cu PSD, ce va merge în alegeri pe principiul parităţii.

Crin Antonescu a menţionat că a consultat în săptămânile din urmă, în mod larg, PNL, cu organizaţiile, fruntaşii, parlamentarii, oamenii săi reprezentativi şi, "cu o largă majoritate", s-a degajat ideea că trebuie să se facă astăzi acest pas.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici