Olguţa Vasilescu, după discuţiile privind înfiinţarea parchetelor financiare: PNL îi consideră pe toţi hoţi! Cătuşiadă la tot poporul

Publicat: 29 11. 2019, 13:04
Actualizat: 11 05. 2020, 21:36

Lia Olguţa Vasilescu este ironică la adresa celor care au crezut că odată cu venirea PNL la guvernare, aceştia vor avea treabă doar cu PSD-iştii. „ Ce credeaţi? Ca doar cu PSD-iştii au treaba? Că dacă aţi sărit prin piaţă sau aţi votat disciplinat scăpaţi?”, scrie Vasilescu pe Facebook.

„Hai! Aşezaţi-vă liniştiţi la coadă, pe două rânduri, dar absolut toţi, nu doar politicienii şi funcţionarii publici, să vă depuneţi declaraţia de avere, că a venit PNL la guvernare şi, aşa cum ştiţi, PNL îi consideră pe toţi hoţi si e cu lupta anticorupţie! Ce credeaţi? Că doar cu PSD-iştii au treabă? Că dacă aţi sărit prin piaţă sau aţi votat disciplinat scăpaţi? În plus, PNL ne propune şi o nouă castă de procurori de parchete financiare pentru tot cetaţeanul, că DNA e pentru şmecheri, dar trebuie să aveţi şi voi, ceilalţi, pe unii care să vă cerceteze! Cătuşiadă la tot poporul… #aveţiceaţivotat”, scrie Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.

Reacţia politicianului vine după ce secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Cristian Băcanu, a spus că soluţii pentru combaterea evaziunii fiscale ar fi înfiinţarea unor parchete financiare şi ca toţi cetăţenii să depună o declaraţie de avere.