Vosganian şi Băsescu, contre pe marginea ideilor Guvernului: „Noi am simţit pe pielea noastră cum e să ai prea multe idei”/„Guvernul are idei, dar proaste”

Publicat: 27 06. 2018, 17:56
Actualizat: 31 03. 2020, 04:35

„Mi s-a părut foarte nostim să văd de la tribuna parlamentară care striga că i se pune pumnul în gură. E puţin ciudat. Tot aşa cum domnul preşedintele Traian Băsescu deplângea că guvernanţii nu au prea multe idei. Domnule Băsescu, noi am simţit pe pielea noastră cum e să ai prea multe idei”, a afirmat deputatul ALDE, Varujan Vosganian, de la tribuna Parlamentului, în cadrul dezbaterilor asupra moţiunii de cenzură.

Ulterior, preşedintele de onoare al PMP, senatorul Traian Băsescu a cerut drept la replică: „Eu nu am spus niciodată că Guvernul nu are idei. Are idei, dar ideile sunt proaste. Într-adevăr recunosc că eu am avut multe idei. Marea problemă este că Vosganian a fost şi ministru al Economiei şi ministru de Finanţe şi nu a avut nicio idee”, i-a transmis lui Varujan Vosganian fostul şef al statului.

Moţiunea de cenzură a PNL, susţinută de USR şi PMP, este intitulată „Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”, iar Opoziţia critică Exectivul pentru rata record a inflaţiei, de 5.4%, creşterea ROBOR şi tentativă de subordonare politică a magistraţilor.