Prima pagină » Politic » Lista ambasadorilor în SUA, Marea Britanie, Rusia şi la UE, trimisă premierului

Lista ambasadorilor în SUA, Marea Britanie, Rusia şi la UE, trimisă premierului

Lista ambasadorilor în SUA, Marea Britanie, Rusia şi la UE a fost trimisă, joi dimineaţă, premierului Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat purtătorul de cuvânt al MAE, Ilie Bănică.
Lista ambasadorilor în SUA, Marea Britanie, Rusia şi la UE, trimisă premierului
06 sept. 2007, 15:14, Politic

Bănică a spus că, ulterior, lista va ajunge la preşedintele Traian Băsescu, pentru finalizarea procesului formal de numire a ambasadorilor. După aceea, numele vor fi făcute publice.

Ilie Bănică a refuzat să confirme numele vehiculate până în prezent pentru ambasadele de la Washington, Londra, Moscova şi pentru misiunea de la Bruxelles, subliniind că acestea vor fi cunoscute după încheierea procesului formal de numire.

"Aşa cum a spus domnul ministru ieri, numele vor fi confirmate de către Preşedinţie, la finalul fazei formale ", a spus el.