Băsescu, despre dezbaterea din Parlamentul European: PSD a lăsat o impresie lamentabilă/ De ce europarlamentarii din marile partide nu au participat
„M-a impresionat foarte urât, am văzut dezbaterea în Parlamentul European. Vreau să ştiţi că Parlamentul European are 750 de europarlamentari. În toată sala au fost maxim 40. Marile familii, nici socialiştii, nici PPE-ul (Partidul Popular European – n.r) n-au participat, că şi-au dat seama că românii au mutat o dezbatere opoziţie-putere în Parlament. PSD-ul a mai făcut şi alte manevre pe acolo. Cert este că au lăsat o impresie lamentabilă şi pe mine m-a impresionat foarte neplăcut două poziţii, nu pot să spun ale cui sunt”, a declarat Băsescu, vineri seară, la RTV.
În ceea ce priveşte modificările legilor justiţiei, liderul PMP a precizat că sunt o manipulare afirmaţiile lansate în spaţiul public, potrivit cărora prin aceste schimbări se ia din independenţa justiţiei.
„Aş vrea să vorbesc puţin de manipulare. S-a spus că se ia independenţa Justiţiei, este o mare minciună, în primul rând că toate aceste legi împing mai multă responsabilitate la CSM. O să vedeţi, dacă vă uitaţi în proiectul de modificare a Legii 317/2004, care e CSM-ul, veţi vedea că CSM-ul este Dumnezeul Justiţiei. Împărţit pentru procurori, Secţia de procurori, pentru judecători, Secţia de judecători. Deci se produce o separare a Secţiilor, fiecare pe categoria de probleme specifice meseriei. Şi, vine legea şi cu o completare: nu poţi să fi în CSM dacă nu ai vechime minim şapte ani în branşă, ori procuror, ori judecător”, a spus Băsescu.
Acesta a adăugat că un alt element important introdus prin modificarea legilor justiţiei se referă la auditarea sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor.
„Auditarea sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor previne intrarea pe canal a unor clienţi, ori ca să fie scăpaţi, ori ca să fie acuzaţi. Se auditează la fiecare doi ani, cu auditor internaţional, e foarte important. Sigur că, multora nu le convin lucrurile acestea. Şi mai ales cred că nu le convine mutarea Secţiei de investigare a infracţiunilor comise de magistraţi la Parchetul General, dar toate lucrurile acestea nu fac decât să consolideze justiţia. Se separă munca de procuror de cea de judecător, sunt amândoi magistraţi, dar statutele le sunt complet diferite”, a precizat Băsescu.
Fostul preşedinte a susţinut că va fi foarte atent la modificarea Codurilor penale în Parlament.
„Vreau să fim foarte clari şi mie mi-e teamă de intrarea cu picioarele în Codul penal şi Codul de procedură penală pe care ar face-o, eventual, PSD cu ALDE. Pe de altă parte este exact manipularea care s-a aplicat şi celor care au ieşit în stradă, care s-a încercat a se aplica şi la Bruxelles în Parlamentul European. Nimeni încă… Parlamentul nu a început să lucreze modificările la Codul penal şi Codul de procedură penală. Eu nu o să contenesc să spun că, pe fond, modificările care s-au făcut la legile Justiţiei sunt în regulă, democratizează şi consolidează funcţionarea sistemului de justiţie, dar voi fi foarte atent la modificările de la Codul penal. Va fi un mare risc la abuzul în serviciu, atât de drag Parchetelor. Şi mă uit că în naivitatea ei, şi pentru că nu citeşte, şi societatea civilă vrea tot conform Comisiei de la Veneţia”, a spus Traian Băsescu.