- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Winkler: Se încearcă modificarea Constituţiei într-o direcţie care se opune intereselor minorităţilor
Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler a declarat, sâmbătă, la Tabăra UE de la Băile Tuşnad, că se încearcă modificarea Constituţiei "într-o direcţie care se opune intereselor minorităţilor şi care ar duce la limitarea puterii parlamentare din România".
Winkler: Se încearcă modificarea Constituţiei într-o direcţie care se opune intereselor minorităţilor (Imagine din arhivă; Doru Nica/Mediafax Foto)
"Se încearcă modificarea Constituţiei într-o direcţie care se opune intereselor minorităţilor şi care ar duce la limitarea puterii parlamentare din România. Din concluziile pe care le-am putut cunoaşte în urmă cu câteva luni, când comisia a operat propuneri de modificare a Constituţiei, s-a desprins intenţia de centralizare a puterii în stat, de alunecare fie către o republică prezidenţială, fie către un alt model autoritar în România, concepţie care în sine este potrivnică minorităţilor naţionale şi cu atât mai mult minorităţilor etnice care sunt mai sensibile la acest aspect", a afirmat Winkler.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
În opinia europarlamentarului UDMR, în România se încearcă "eludarea" şi "chiar uitarea" regulilor democraţiei, iar modificarea Constituţiei este imperios necesară.
"Eu cred că modelul parlamentar şi statal potrivit României este un model în care să avem o republică parlamentară, în care Constituţia să fie modificată astfel încât să asigure o bună separaţie a puterilor în stat, să asigure o delimitare foarte clară a competenţelor, pentru că altfel vedem că există instituţii care se subordonează una alteia, se substituie una alteia şi vedem că nu numai preşedintele este un preşedinte jucător, ci şi Curtea Constituţională devine o instituţie jucătoare, care se transformă, pe zi ce trece, în legiuitor, în loc să fie garantul Constituţie în România", a adăugat Winkler.
Acesta a afirmat că dezbaterile asupra modificării legii fundamentale trebuie să fie extrem de serioase şi să facă abstracţie de personalităţile politice care ar putea să îndeplinească "una sau alta" dintre funcţiile în stat în următoarea perioadă.
"Cred că trebuie să evităm astfel de capcane, să dăm Parlamentului ce este al Parlamentului, procesul de legiferare a viitoarei Constituţii", a adăugat Winkler.
Peste 150 de elevi şi studenţi maghiari din România au participat la tabăra "Uniunea Europeană" de la Băile Tuşnad, care s-a încheiat sâmbătă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO