Xi Jinping i-a transmis lui Charles Michel că susţine o arhitectură de securitate „echilibrată” în Europa

Publicat: 01 12. 2022, 15:21
Actualizat: 01 12. 2022, 15:23

„China susţine Uniunea Europeană în intensificarea rolului de mediere în conflictul din Ucraina, în sensul construirii unei arhitecturi europene de securitate echilibrată, eficientă şi sustenabilă”, a declarat preşedintele chinez, Xi Jinping, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o la Beijing cu Charles Michel, potrivit postului de stat CCTV, citat de agenţia ANSA.

„China a fost mereu de partea păcii şi va continua să joace un rol constructiv în stilul său”, a subliniat Xi Jinping.

China, care a îmbunătăţit semnificativ relaţiile cu Rusia în ultimii ani, a refuzat să condamne direct invazia militară rusă în Ucraina, dar a pledat în general pentru respectarea suveranităţii naţiunilor. Beijingul a cerut Occidentului să ţină cont de preocupările de securitate invocate de Rusia referitor la extinderea NATO spre est.