"Demagogie, numele tău este Oprescu", i s-a adresat Blaga candidatului independent, Sorin Oprescu, acuzându-l că promisiunile pe care le-a făcut în campanie, ţinând de construirea de locuinţe sociale, nu sunt realiste.
"Disperare, numele tău este Blaga", i-a replicat Oprescu, precizând că la primele 5.000 de locuinţe pe care le va construi îl va invita pe Vasile Blaga să le inaugureze.
"Măsurile domnului Oprescu sunt populiste şi nu au nici un sorţ de realizare. A promis că va ieftini cu 15% preţul medicamentelor şi că va realiza pe un teren care nu aparţine Primăriei Generale 75-80.000 de locuinţe, deci 10% din locuinţele existente azi în Capitală, într-un an şi jumătate", a subliniat Blaga, în aplauzele susţinătorilor săi.
Oprescu a replicat imediat că nu ştie unde a găsit contracandidatul său informaţia că el va fi cel care va ieftini medicamentele. "În fluturaşul dumneavoastră", a venit prompt răspunsul lui Blaga.
"Nu ştiu dacă era fluturaşul meu. Eu am fluturaşi care nu umblă, stau acasă", a venit şi răspunsul lui Oprescu, replică de altfel gustată şi răsplătită cu aplauze de publicul venit să îl susţină pe candidatul independent.
La emisiunea "Angajăm primar", transmisă joi seara de ProTv, au venit Crin Antonescu, Victor Ponta, Aurelian Pavelescu, Codrin Ştefănescu, Marius Marinescu, Cătălin Crişan, George Iorgovan, care l-au susţinut pe Sorin Oprescu, şi Anca Boagiu, Liviu Negoiţă, Valeriu Stoica, Emil Boc şi Theodor Stolojan, care l-au susţinut pe Vasile Blaga.