„Multe state depind de creşterea economică puternică a Chinei pentru stimularea propriei creşteri economice, mai ales naţiuni din Asia, iar reducerea ritmului economic în China riscă să genereze unele efecte negative şi în Statele Unite”, afirmă Janet Yellen.
„În Statele Unite, creşterea economică a încetinit, dar piaţa muncii continuă să fie destul de puternică, nu mă aştept la o recesiune”, a declarat Janet Yellen, subliniind că economia SUA este pe o „direcţie bună”, în sensul reducerii inflaţiei fără a afecta semnificativ piaţa muncii.
Întrebată ce va face Washingtonul pentru reducerea tensiunilor cu Beijingul, Janet Yellen a declarat că în niciun caz nu vor fi diminuate taxele vamale. „Aş evidenţia faptul că preocupările noastre de bază nu au fost încă abordate, trebuie să avansăm în acest sens. Am impus taxe vamale Chinei pentru că aveam preocupări referitoare la practici comerciale incorecte, mai ales cele referitoare la proprietăţile intelectuale şi la transferul de tehnologie”, a subliniat secretarul american al Trezoreriei.