Aleksei Navalnîi ispăşeşte deja o pedeapsă de doi ani şi jumătate într-un penitenciar aflat la est de Moscova pentru încălcări ale eliberării condiţionate. Oponentul politic al preşedintelui Vladimir Putin are acum o nouă problemă: procurorii vor să îl trimită pentru 13 ani într-o colonie de muncă forţată pentru că a instigat oamenii să iasă în stradă împotriva războiului din Ucraina, cumulat cu alte acuzaţii de fraudă şi sfidare a juriului în tribunal.
Mai mult decât atât, mişcarea de opoziţie creată de activist a fost scoasă în afara legii şi etichetată drept extremistă, relatează Reuters.
Navalnîi se aştepta ca instanţa să pronunţe pedeapsa integrală de 13 ani pe care a solicitat-o acuzarea, dar munca sa din spatele gratiilor va continua, indiferent de sentinţă.
„Dacă închisoarea este preţul dreptului meu uman de a spune lucruri care trebuie spuse… atunci ei pot cere 113 ani. Nu voi renunţa la cuvintele sau faptele mele”, a declarat Navalnîi.