- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (10.09.2012, 12:45)
- Liviu Dadacus ,
Zgonea: Comisia de la Veneţia se vede acum numai cu cei care sunt pe partea cealaltă a baricadei
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că nu i s-a solicitat o întrevedere cu Comisia de la Veneţia, el observând că, în cadrul vizitei de acum în România, Comisia se vede numai cu cei care sunt "pe partea cealaltă a baricadei".

Valeriu Zgonea (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
Întrebat dacă are o întâlnire stabilită cu Comisia de la Veneţia, Zgonea a răspuns: "Nu, mie nu mi-a solicitat. Am avut o discuţie când au fost ultima dată, cu preşedintele Comisei de la Veneţia, o discuţie care mie mi s-a părut de bun simţ, cu schimb de opinii corecte şi de o parte şi de alta".
"Am înţeles că acuma se vede numai cu cei care sunt pe partea cealaltă a baricadei, cu fostul Avocat al Poporului, cu ceilalţi colegi ai noştri care au o opinie diferită vizavi de spiritul şi litera Constituţiei şi al democraţiei", a spus Zgonea, care a menţionat că această declaraţie a sa nu este o acuzaţie, ci o observaţie pe care, ca preşedinte al Camerei, are dreptul să o facă.
Zgonea a subliniat faptul că mesajul CC faţă de corectitudinea desfăşurării şi organizării referendumului şi faţă de legalitatea poroceselor derulate pe parcursul referendumului a fost foarte clar, el apreciind că, dacă CC semnala anumite nereguli, acestea ar fi fost incluse în hotărârea sa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
O delegaţie de experţi ai Comisiei de la Veneţia se află luni şi marţi la Bucureşti. Conform Comisiei de la Veneţia, vizita are loc în contextul pregătirii unei opinii privind situaţia constituţională din România şi OUG care amendează Legea CC şi Legea referendumului.
Preşedintele Traian Băsescu are prevăzută, luni, la ora 14.30, primirea delegaţiei Comisiei de la Veneţia.
Şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, are programată, luni, la ora 18.30, o întâlnire cu această delegaţie.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului