Prima pagină » Politic » Zgonea: Era penibilă o Comisie specială dacă Antonescu a spus că Roşia Montană intră pe procedură

Zgonea: Era penibilă o Comisie specială dacă Antonescu a spus că Roşia Montană intră pe procedură

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că nu-şi mai avea rostul o comisie specială pe Roşia Montană în condiţiile în care preşedintele Senatului a comunicat public că va trimite în Biroul Permanent al Senatului proiectul la Comisia de administraţie din acest for.
Zgonea: Era penibilă o Comisie specială dacă Antonescu a spus că Roşia Montană intră pe procedură
Emma Toader
09 sept. 2013, 15:59, Politic

„Preşedintele Senatului a comunicat public că va trimite în Biroul Permanent al Senatului proiectul la Comisia de administraţie a Senatului. Pe cale de cosecinţă, Comisia specială nu-şi mai avea rostul. Domnia sa a comunicat şi am văzut video şi audio”, a spus Valeriu Zgonea.

El a arătat că era penibil să mai facă o Comisie specială după acest anunţ.

„În momentul în care ai anunţat că Biroul Permanent al Senatului, o trimiţi la Comisia de administaţie, nu era penibil să mai facem o comisie specială? Şi care era fondul comisiei speciale?”, a spus Zgonea.

Întrebat dacă a vorbit personal cu Crin Antonescu, Valeriu Zgonea a răspuns: „Da. Bineînţeles. A fost o decizie la USL. Eu am primit o decizie USL pe care o pun în aplicare, nu fac nimic de capul meu, suntem o guvernare şi aşa mergem”.

De asemenea, el a povestit că înainte Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a avut o discuţie cu liderii grup parlamentar, care arătau contradicţia dintre decizia USL şi trimiterea proiectului la Comisia de Administraţie a Senatului.

„Eu am avut înainte Biroului Permanent al Camerei o discuţie cu liderii grup parlamentar şi mi-au spus: «Domnul Zgonea, tu zici una, dar uite ce s-a declarat aici, că se trimite la Comisia de administraţie». Şi am spus: «Domne, iertaţi-mă, înseamnă că eu nu am informaţia care trebuie»”, a povestit Valeriu Zgonea.

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că ideea înfiinţării comisiei speciale privind proiectul Roşia Montană nu are nicio legătură cu poziţia exprimată împotriva demarării proiectului, precizând că el însuşi a pledat pentru constituirea acestui for.