Stavarache: Berca şi Banu cochetează cu PDL de mai bine de şase luni
„De mai bine de şase luni cei doi cochetează cu PDL. Din punct de vedere politic, senatorul Gabriel Berca a obţinut tot ce putea. A fost prefect, secretar general al Guvernului şi senator. Personal, m-am zbătut pentru acest lucru. Vreau să-i spun domnului Berca că politica nu înseamnă să fii numai la conducere, ci şi în opoziţie. Cred că senatorul Gabriel Berca a plecat doar pentru funcţie”, a declarat liderul PNL Bacău, Romeo Stavarache.
În urma celor două demisii, PNL Bacău a mai rămas cu doi parlamentari: deputaţii Tudor Chiuariu şi Ionel Palăr.
Senatorul PNL Gabriel Berca şi deputatul PNL Mihai Banu au demisionat, marţi dimineaţă, din PNL şi şi-au anunţat înscrierea în PDL.