Ziua Reginei, sărbătorită cu şampanie la Ambasada britanică din Bucureşti

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 9 iunie.)

Urmărește
107 afișări

Ambasada britanică la Bucureşti a organizat, joi seară, ceremonia de marcare a Zilei Oficiale de Naştere a Majestăţii Sale Regina, ocazie cu care ambasadorul Martin Haris şi cei prezenţi la eveniment au închinat o cupă de şampanie în cinstea şefilor de stat englez şi român.

Printre invitaţii prezenţi s-au numărat Sever Voinescu, Toader Paleologu, Monica Iacob Ridzi, Bogdan Aurescu, Ana Birchall, Mihaela Geoană, Leslie Hawke, Valeriu Turcan, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi oameni de afaceri.

Ambasadorul şi-a întâmpinat cele câteva sute de oaspeţi îmbrăcat în kilt şi a ciocnit cu fiecare o cupă de şampanie. Martin Haris le-a vorbit invitaţilor despre tema petrecerii - responsabilitatea socială şi implicarea Marii Britanii în proiecte cu caracter social în România.

Martin Haris le-a spus tuturor că este foarte impresionat de eforturile firmelor britanice din România. "Sunt convins că investiţiile britanice în România nu sunt doar un bun economic dar şi o investiţie în dezvoltarea societăţii", a spus el.

La eveniment au mai susţinut discursuri doctorul Raed Arafat şi şeful grupului de prietenie România-Marea Britanie din Parlamentul de la Londra, Greg Hands.

Parlamentarul conservator a vorbit despre România din timpul regimului Ceauşescu. "Este pentru mine o mare plăcere să mă reîntorc în România. Am fost ultima oară aici în ianuarie 1990, dar am petrecut ceva timp în România în perioada 1987 şi până în ianuarie 1990. Şi am fost ultima oară aici, la Athenee Palace (n.red. petrecerea a avut loc la Hilton) în 1988, când de fapt am fost dat afară din Athene Palace, în regimul lui Ceauşescu. Şi ultimul lucru pe care l-am făcut în România, în ianuarie 1990, a fost să vizitez Timişoara", a povestit Greg Hands.

El s-a declarat "absolut uimit" de schimbările majore pe care le-a descoperit reîntorcându-se în România.

După discursuri, Martin Harris şi cei prezenţi au închinat o cupă cu şampanie în cinstea Reginei Marii Britanii şi în cinstea preşedintelui Traian Băsescu.

Ulterior a venit momentul tortului – o prăjitură imensă acoperită de glazură sub forma steagului britanic - tăiat de Martin Harris împreună cu Raed Arafat şi Greg Hands.

Ambasadorul a discutat apoi cu presa despre prezenţa companiilor britanice în România. "Consider ca o investitie britanică nu este doar un bun economic, ci şi o investiţie în dezvoltarea societăţii", a spus el.

"În ceea ce priveşte birocraţia, eu cred că aceasta este o provocare comună şi când preşedintele a fost la Londra, luni, am hotărât să acţionăm pentru a reduce birocraţia în întreaga Europă, în Marea Britanie, dar şi în România", a mai spus el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici