(P) A doua recunoaştere a strategiei de sustenabilitate a Coca-Cola HBC AG: Calificativ„A” în clasamentul Carbon Disclosure Project (CDP)
Coca-Cola HBC AG, al doilea cel mai mare îmbuteliator din lume al produselor Coca-Cola, a primit calificativul „A” în clasamentul Carbon Disclosure Project (CDP) şi a obţinut o poziţie de top în Indexul Global pentru Leadership în Performanţă Climatică 2014 (CDP Global Climate Performance Leadership Index).
(P) A doua recunoaştere a strategiei de sustenabilitate a Coca-Cola HBC AG: Calificativ„A” în clasamentul Carbon Disclosure Project (CDP)
Această realizare vine în completarea performanţelor obţinute recent de companie care a fost desemnată liderul industriei de băuturi răcoritoare în Indexul de Sustenabilitate Dow Jones (DJSI) pentru anul 2014. Este al şaptelea an consecutiv în care Coca-Cola HBC este inclusă în acest indice şi pentru prima dată când este desemnată lider atât la nivel european, cât şi mondial.
„Suntem mândri că acţiunile majore iniţiate de Coca-Cola HBC România sunt aliniate obiectivelor principale ale grupului. Zi de zi, prin activitatea noastră locală, ne implicăm în iniţiative importante pentru mediu şi comunitate, precum reducerea amprentei de carbon, gestionarea durabilă a resurselor de apă sau a celor de energie.”, declară Irina Ionescu, Public Affairs & Communication Manager Coca-Cola HBC România.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Bolojan: Am semnat acest protocol pentru ca România să aibă un guvern stabil într-o perioadă dificilă
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
Carbon Disclosure Project (CDP) este o organizaţie internaţională non-profit şi singurul sistem global, pentru companii, care măsoară, dezvăluie, administrează şi distribuie informaţii vitale legate de mediu, în scopul de a motiva companiile să îşi reducă impactul asupra resurselor naturale.
Anul acesta CDP a actualizat calificativul pentru Coca-Cola HBC, îmbunătăţindu-l de la B la A, şi a acordat companiei un loc în indicele britanic de performanţă FTSE 350. Această numire completează poziţia companiei în Indexului Global pentru Leadership în Performanţă Climatică, clasament care, pentru prima dată, a evaluat toate companiile de top din domeniul sustenabilităţii, nu doar top 500 companii la nivel mondial.
Coca-Cola HBC a furnizat informaţii complete despre eforturile sale în reducerea emisiilor de carbon, despre acţiunile sale strategice privind schimbările climatice, cuantificarea riscurilor şi a oportunităţilor. Aceste demersuri au dus la o serie de iniţiative, printre care:
• Colaborarea cu partenerii companiei pentru achiziţionarea de vitrine frigorifice fără hidrofluorocarburi (HFC) până în 2015.
• O investiţie de 3 milioane dolari făcută în 2013, pentru programe de economisire a energiei în toate fabricile Coca-Cola HBC.
• Sprijinirea extinderii capacităţii industriei de prelucrare a sfeclei de zahăr din Rusia, lucru care contribuie la reducerea cantităţii de zahăr importată pentru operaţiunile companiei până în 2015.
Aceste iniţiative au contribuit la reducerea cu 5,3% a emisiilor de carbon (directe şi indirecte), faţă de valorile înregistrate în anul anterior.
În vara anului 2014, Coca-Cola HBC a fost desemnată liderul industriei de băuturi răcoritoare în indexul de Sustenabilitate Dow Jones, dintre cele 30 de companii evaluate la nivel mondial, respectiv 10 companii analizate la nivel european.
Indexul de Sustenabilitate Dow Jones (DJSI) este bazat pe o analiză a performanţelor economice, sociale şi de mediu ale celor mai mari 2.500 de companii din lume cotate la bursă. În urma acestei evaluări, anual, doar 10% dintre companii sunt selectate şi incluse în index.
Faţă de anul trecut, scorul companiei s-a îmbunătăţit de la 81% la 89%, înregistrând cele mai bune rezultate din industria de băuturi răcoritoare din lume în ceea ce priveşte performanţele de protecţie a mediului şi cele sociale. Compania a obţinut cel mai semnificativ progres în Gestionarea relaţiilor cu consumatorii şi management de brand; Sănătate şi Nutriţie; Managementul liniei de aprovizionare; Recrutarea şi Păstrarea talentelor; Dezvoltarea capitalului uman. În ceea ce priveşte protecţia mediului înconjutător, compania a primit punctajul maximum de 100 de puncte pentru managementul ambalajelor şi al apei.
”Suntem bucuroşi să fim recunoscuţi lideri ai industriei conform cu aceste standarde de referinţă, care analizează performanţele companiilor în domeniul sustenabilităţii. Scorul îmbunătăţit în indexul DJSI şi avansarea de la calificativ B la A în clasamentul Carbon Disclosure Project (CDP) arată că sustenabilitatea este o prioritate strategică pentru afacerea noastră. Aceste două distincţii reprezintă o recunoaştere a eforturilor pe care le facem”, declară Dimitris Lois, CEO Coca-Cola HBC.
”La nivel global, nivelul emisiilor de dioxid de carbon continuă să crească. În cazul în care nu vom reuşi să oprim această tendinţă, ne vom confrunta cu riscuri financiare severe. Nu a existat niciodată o mai mare nevoie de informaţii despre impactul pe care companiile îl au asupra mediului înconjurător şi despre măsurile de reducere a acestui impact. De aceea, dorim să felicităm acele companii care au fost incluse în indicele Carbon Disclosure Project (CDP). Ele au înţeles necesitatea unui comportament resposabil faţă de mediul înconjurător şi ar putea inspira şi alte companii să le urmeze exemplul”, a declarat Paul Simpson, CEO al clasamentului Carbon Disclosure Project (CDP).
Coca-Cola Hellenic este al doilea îmbuteliator ca mărime al companiei Coca-Cola din punct de vedere al volumului, având vânzări de peste 2 miliarde de unităţi.
Compania activează într-o zonă geografică extinsă, având operaţiuni în 28 de ţări, servind o populaţie de peste 585 milioane de oameni. Coca-Cola Hellenic oferă o gamă variată de băuturi răcoritoare din categoria celor carbogazoase, sucuri, apă, sport, energizante, ceaiuri şi cafea.
Coca-Cola Hellenic promovează o dezvoltare durabilă, generând valoare pentru afacerea sa şi pentru societatea în care activează. În acest sens, compania furnizează băuturi răcoritoare care satisfac nevoile diverse ale consumatorilor, încurajând în acelaşi timp un mediu de lucru deschis, desfăşurându-şi activitatea într-un mod responsabil astfel încât să protejeze şi să menţină neschimbat mediul înconjurător, contribuind la dezvoltarea socio-economică a comunităţilor locale.
Coca-Cola HBC AG este listată premium pe bursa de valori London Stock Exchange, precum şi listată secundar pe bursa de valori din Atena. Coca-Cola Hellenic este inclusă în indicii Dow Jones Sustainability şi FTSE4Good. Pentru mai multe informaţii vă rugăm vizitaţi www.coca-colahellenic.com
În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. În România, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său Coca-Cola HBC (care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO