China, cel mai mare deţinător de obligaţiuni americane din lume, cere socoteală Statelor Unite

După ce SUA au pierdut "triplul A", China consideră că are dreptul să ceară "Statului federal să atace problema structurală a datoriei", informează Ziarul Financiar.

Urmărește
3 afișări
Imaginea articolului China, cel mai mare deţinător de obligaţiuni americane din lume, cere socoteală Statelor Unite

China, cel mai mare deţinător de obligaţiuni americane din lume, cere socoteală Statelor Unite (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Agenţia oficială de presă China Nouă este vârful de lance al "atacului" chinez.

China, care de mai mulţi ani a luat lecţii de politică economică de la americani, în principal în materie de schimburi comerciale, se răzbună. Beijingul, cel mai mare deţinător de obligaţiuni americane din lume - peste 1.100 mld. dolari - estimează că de acum înainte "are toate drepturile să ceară SUA să atace problema structurală a datoriei."

China Nouă, estimează că S&P nu a făcut decât să confirme "oribilul adevăr", acela care a fost pus în lumină de agenţia de rating chineză Dangong care a degradat triplul A american chiar în ajunul acordului încheiat între democraţi şi republicani (1 august) pentru creşterea plafonului datoriei.

Citeşte mai multe pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici