- Home
- Revista presei
- (22.08.2011, 08:51)
Din cine este compus guvernul USL
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat pentru gândul că Guvernul USL va avea în componenţă multe nume noi, trei-patru "experimentaţi" şi posibil câţiva "tehnocraţi".
Urmărește
7 afișări
Din cine este compus guvernul USL (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)
Protocolul Uniunii Social Liberale prevede ca, în cadrul Guvernului USL, PSD şi Alianţa de Centru Dreapta (PNL-PC) să aibă un număr egal de miniştri, aplicându-se sistemul parităţii. După negocieri între cele două părţi, s-a stabilit ca Victor Ponta să fie propunerea Uniunii pentru funcţia de premier, în timp ce Crin Antonescu va fi candidatul USL pentru funcţia de preşedinte. Structura viitorului Guvern urmează să fie un compromis între propunerea PNL - 11 ministere şi cea a PSD - 13 ministere, plus patru miniştri delegaţi.
"După prezentarea tuturor programelor sectoriale vom lua o decizie finală privind structura Guvernului. Viitorul ministru trebuie să fie un om fără probleme şi vor exista maximum 3-4 nume de oameni experimentaţi, foşti miniştri, nu va fi un guvern nou-nouţ. Este posibil ca în viitorul guvern să fie nominalizaţi şi independenţi, tehnocraţi", a declarat pentru gândul Victor Ponta. Chiar dacă preşedintele PSD susţine că până în acest moment nu s-a discutat în cadrul USL despre vreo propunere de ministru, surse din USL au declarat că există o serie de favoriţi pentru şefia ministerelor.
Ministrul "invizibil" de la Finanţe
Liberalii susţin că Ministerul de Finanţe le revine, deoarece social-democraţii vor desemna premierul. Crin Antonescu l-a propus anul trecut pentru această funcţie pe Claudiu Doltu, profesor la ASE, fost consilier prezidenţial al lui Emil Constantinescu, consilierul lui Mugur Isărescu la începutul anilor 2003 şi secretar de stat la Finanţe în timpul guvernării Tăriceanu. În 2006, acesta a fost numit reprezentantul ţării noastre la Banca Mondială, funcţie deţinută până în 2009. Nominalizarea lui Doltu pentru acest minister a trezit nemulţumiri în PNL, Varujan Vosganian simţindu-se nedreptăţit de faptul că nu a fost propus pentru această funcţie, deşi el a fost cel care a scris programul economic al PNL. Doltu a avut în ultimul an o prezenţă discretă în spaţiul public, el nefiind promovat de partid. "Întrebaţi la partid de ce nu apar mai des la televizor", a fost reacţia lui Claudiu Doltu. El a reprezentat PNL la discuţiile cu FMI în calitate de ministru al Economiei şi Finanţelor în Cabinetul alternativ al liberalilor. Un alt nume vehiculat pentru Ministerul de Finanţe este cel al deputatului Daniel Chiţoiu, fost şef al ANAF în guvernarea Tăriceanu. Acesta conduce în prezent Comisia de Buget şi Finanţe a PNL.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
-
Spaţiul Schengen s-ar putea extinde din nou. Ce ţară europeană ar putea adera până la sfârşitul anului 2025
-
Un general polonez a fost demis după ce mine antitanc dispărute au fost găsite în depozitul IKEA
Secretarul general al PNL la Transporturi
Un alt nume cu şanse foarte mari pentru a ocupa fotoliul de ministru în guvernul Ponta este Eduard Hellvig - secretar general al PNL şi apropiat al lui Crin Antonescu. El urmează să conducă fie ministerul Transporturilor, fie un minister nou care să înglobeze şi Comunicaţiile. Surse din PNL dau ca sigură prezenţa lui Hellvig în Guvernul USL. Secretarul general al PNL este doctor în Ştiinţe Politice şi a fost deputat PC (PUR) în legislatura 2004-2008. În cadrul USL nu s-a stabilit dacă acest minister va îngloba şi Ministerul Dezvoltării Regionale, existând discuţii ca acesta să fie trecut la Ministerul Administraţiei.
Citeşte mai multe despre guvernul pe care îl va propune USL pe www.gandul.info
Citește pe alephnews.ro: Zuckerberg și Musk sunt nemulțumiți de legislațiile UE privind social media. De ce speră Meta și X că Trump le va aduce mai mulți bani
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Biden critică decizia lui Zuckerberg de a renunța la fact-checking: „Mișcarea Meta este foarte rușinoasă”. Ce spune compania
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe