Jaf la drumul mare de pe Muntele Mic

Staţiunea Muntele Mic din Caraş-Se­verin e o adevărată minune. Am­plasată pe versantul însorit al Munţilor Ţarcu, înconjurată de sate cu trecut celebru, cum ar fi Turnu Ruieni cu donjonul medieval din seco­lul al XlV-lea, staţiunea se află la 24 de km de Caransebeş şi 120 de Timişoara. Iarna urci pe Muntele Mic doar cu telescaunul, dar ajuns în staţiune, la 1.500 m, ai trei pârtii de schi la dispoziţie. Te şi întrebi cum se face că e ocolită de turişti.

Urmărește
10 afișări
Imaginea articolului Jaf la drumul mare de pe Muntele Mic

Jaf la drumul mare de pe Muntele Mic

Ai natură splendidă, ai istorie, localnicii sunt ospitalieri. Am aflat pe pielea noastră luna trecută de ce numai temerarii cuteză să ajungă acolo. Doar ambiţia ne-a oprit să facem cale-ntoarsă încă de la jumătatea drumului. Căci cei 24 de kilometri de la Caransebeş până la telescaun sunt un coşmar.

Citeste toata stirea pe www.jurnalul.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici