Jurnal

Acolo unde pamantul se-mpreuneaza cu apa, unde salciile saruta cu varful crengilor apele, acolo unde nuferii albi si galbeni abia isi lasa vazuta floarea de dupa umbra verde a frunzelor printre care se ascund, acolo unde lebedele isi ascund puii si pelicanii te-ntreaba mirati de ce le tulburi tinutul... acolo este Delta Dunarii. Cel mai frumos loc din lume in care pasii m-au purtat vreodata, sufletul mi s-a vindecat si mintea mi-a alergat pe luciul apei ca o rata salbatica speriata de motorul vreunei barci traversand canalele ascunse de coroanele copacilor.

Am calatorit in aproape toate colturile pamantului, am stat in hotelurile cele mai „instelate”, am fost pe insule populate de bogati, dar nimic nu se compara cu asfintitul soarelui in Dunare, cu nemarginirea acestui tinut salbatic, pe care urbanul nu l-a dezvirginat inca. Aici m-am simtit, mai mult ca oriunde, o trestie ganditoare, o trestie suferinda, o trestie sangeranda!

Citeşte tot articolul pe www.qmagazine.ro