- Home
- Revista presei
-
(23.01.2008, 00:51)
Leul are forţa de redresare
Potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, moneda naţională va reuşi să se stabilizeze şi chiar să revină, după deprecierea mai accentuată din ultimele două luni, care a fost determinată atât de ieşiri de capitaluri volatile, dar mai ales de cheltuielile bugetare foarte mari. "Privind ceea ce se întâmpă pe piaţa valutară, cred că leul are forţa de redresare şi, de la un anumit moment, el va reveni. E evident că leul a fost afectat, nu i-a priit, a avut de suferit de pe urma agitaţiilor de pe pieţele internaţionale, dar şi de pe piaţa internă", a declarat Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR este de acord că au loc ieşiri de capitaluri volatile, reflectate mai ales de ceea ce se întâmplă pe piaţa de capital de la Bucureşti, dar a arătat că aceste evoluţii au loc pe fondul unei "slăbiciuni" a economiei româneşti, respectiv cheltuirea masivă a banilor la finele anului. "Este un obicei păcătos ca, în ultimele două luni, să se concentreze cheltuielile bugetare. Ministrul Finanţelor a arătat că la nivelul autorităţilor locale s-a cheltuit peste 1% din PIB. Cheltuieli de asemenea valoare în numai zece zile au impact pe piaţa valutară", a explicat Isărescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe