MEDICII ÎŞI IAU BĂTAIE PENTRU SALARII MAI MARI, MINISTERUL SĂNĂTĂŢII VISEAZĂ LA SPITALUL DE 5 STELE

Conform proiectului de ordin pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului, spitalele din România vor fi de cinci feluri, iar printre criteriile luate în calcul se numără numărul de paturi, nivelul dotărilor şi al pregătirii cadrelor medicale şi tipurile de servicii oferite. Narcis Copcă, directorul spitalului Sfânta Maria din Bucureşti, este nemulţumit de faptul că unul dintre criterii este numărul de paturi.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului MEDICII ÎŞI IAU BĂTAIE PENTRU SALARII MAI MARI, MINISTERUL SĂNĂTĂŢII VISEAZĂ LA SPITALUL DE 5 STELE

MEDICII ÎŞI IAU BĂTAIE PENTRU SALARII MAI MARI, MINISTERUL SĂNĂTĂŢII VISEAZĂ LA SPITALUL DE 5 STELE

"E o prostie cum nu am mai întâlnit. Eu tratez 12.000 de oameni şi ce fac, îmi zic că nu am competenţă pentru că am 250 de paturi, nu 1500?", a declarat el pentru Gândul. În timp ce Ministerul Sănătăţii se ocupă de împărţirea spitalelor de categorii, sistemul sanitar din România are probleme mult mai grave: jumătate din doctorii din România vor pleca peste hotare în următorii cinci ani, potrivit estimărilor Colegiului Medicilor, medicamentele lipsesc din spitale, iar medicilor şi asistentelor le-au scăzut salariile. Marţi, cadrele medicale de la Spitalul Judeţean din Brăila s-au luat la bătaie cu forţele de ordine, nemulţumite fiind că salariile le-au fost micşorate cu mai mult de 25%.

Citeste toata stirea pe www.gandul.info

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici