MOŢIUNEA A PICAT – CUM A REUŞIT BOC SĂ-ŞI PĂSTREZE SCAUNUL

Imediat după căderea moţiunii, preşedintele PNL Crin Antonescu s-a declarat dezamăgit de pedeliştii cu care Opoziţia negociase voturile. "Doar 2 sau 3 dintre cei cu care s-a negociat au votat pentru. De fapt, nici nu s-a negociat, pentru că ei m-au căutat, chiar şi cu o seară înainte. Azi dimineaţă (miercuri -n.red) erau de negăsit. Unii n-au venit la vot, alţii au venit şi n-au votat deloc, adică şi-au dat votul guvernului", a declarat Antonescu pentru gândul.

Urmărește
3 afișări
Imaginea articolului MOŢIUNEA A PICAT – CUM A REUŞIT BOC SĂ-ŞI PĂSTREZE SCAUNUL

MOŢIUNEA A PICAT – CUM A REUŞIT BOC SĂ-ŞI PĂSTREZE SCAUNUL

17 voturi mai erau necesare pentru adoptarea moţiunii de cenzură a PSD şi PNL. Cu o zi înaintea dezbaterii textului, liderul PSD, Victor Ponta, şi cel al PNL, Crin Antonescu, s-au lăudat pe rând că ar mai avea nevoie doar de 4 voturi, apoi de 2 şi în final că au chiar cu două mai mai mult decât cele 236 necesare adoptării. Scorul final, din plenul reunit al Parlamentului, a fost de 219 voturi "pentru". Cum PSD şi PNL au avut împreună 211 voturi, înseamnă că demersul lor a fost susţinut de alţi 8 parlamentari. În urma strigării aleşilor pentru votul cu bile, a rezultat că nici un senator sau deputat PDL nu a votat în favoarea sau împotriva moţiunii de cenzură.

Citeste toata stirea pe www.gandul.info

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici