Opinie Lucian Croitoru, BNR: Prin intervenţiile sale, statul a creat iluzia că îşi protejează economic cetăţenii

În ultimii 20 de ani am susţinut că intervenţiile statului în economie au fost cauza celor mai multe probleme economice cu care ne-am confruntat. De fiecare dată m-am referit la România, care a abuzat de intervenţionismul statal în toate privinţele, de la operaţiuni de salvare a unor companii la supra-reglementare.

Urmărește
8 afișări
Imaginea articolului Opinie Lucian Croitoru, BNR: Prin intervenţiile sale, statul a creat iluzia că îşi protejează economic cetăţenii

Lucian Croitoru (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Dar, în ultimii ani, când au fost confruntate cu alegerea de a asista companii mari sau de a risca consecinţe economice negative, chiar şi statele capitaliste cu economii dezvoltate pe care le-am luat ca exemplu de urmat au ales, aproape de fiecare dată, în mod regretabil, să intervină. Aşa cum în România intervenţia masivă a statului a fost cauza profundă a problemelor economice pe termen lung, tot aşa ea va fi cauza problemelor economice şi în economiile la care ne-am uitat cu admiraţie.

În România au fost câteva decizii cheie care ne-au plasat în urma altor state. Liberalizarea prea lentă a preţurilor şi a pieţelor a întârziat mai mult ca în alte ţări din regiune alocarea eficientă a resurselor. Selectarea unor intreprinderi şi punerea lor în administrarea Agenţiei de Restructurare în perioada 1993-1996 a conservat vechile structuri de producţie irosind bani publici. Amânarea unor privatizări ne-a costat enorm.

Citeşte continuarea materialului pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici