Poliţiştii au plătit, drumarii încă nu

Comandantul Direcţiei Poliţiei Rutiere, Dan Jianu, şi şeful Poliţiei Autostrăzii, Mihai Axente, au fost înlocuiţi din funcţie, în timp ce şefii de la „drumuri" au scăpat fără nicio sancţiune, deşi aveau responsabilităţi în menţinerea siguranţei pe Autostrada Soarelui

Urmărește
2 afișări
Imaginea articolului Poliţiştii au plătit, drumarii încă nu

Poliţiştii au plătit, drumarii încă nu

Ministerul de Interne a luat măsuri drastice împotriva şefilor Poliţiei Rutiere, în urma incidentului de vineri de pe Autostrada Soarelui, după ce ziarul "Adevărul" a cerut acest lucru în ediţia de sâmbătă. Conform legii, pe lângă poliţişti, şi angajaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale aveau atribuţii în menţinerea siguranţei traficului. Cu toate acestea, Ministerul Transporturilor nu a luat nicio măsură până acum, iar directorul general al CNADNR a declarat că n-a sancţionat pe nimeni, pentru că "preferă măsurile constructive".

Vineri, un tânăr şi-a pierdut viaţa într-un carambol în care au fost implicate 19 maşini, cauzat de fumul dens venit de la miriştile incendiate din zonă. În ultimele trei zile, pe Autostrada Soarelui au murit, în accidente rutiere, trei persoane.

În Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, la articolul 4, alineatul 2, scrie negru pe alb că "în cazul unor evenimente rutiere sau în situaţia în care siguranţa traficului rutier este periclitată datorită unor fenomene naturale, Poliţia Rutieră sau administratorul drumului public, cu avizul Poliţiei Rutiere, poate dispune restricţii temporare de circulaţie, informând participanţii la trafic cu privire la interdicţie, durata acesteia şi rutele ocolitoare de deplasare". Practic, cei de la CNADNR ar fi putut să impună restricţie de deplasare pe segmentul de drum afectat de incediu sau să anunţe poliţia despre această intenţie. Tot în responsabilitatea "drumarilor" se afla şi asigurarea funcţionării panourilor de avertizare şi a telefoanelor de urgenţă de pe Autostrada Soarelui. Mai mult, ieri, dispeceratul care urmăreşte traficul pe autostradă era paralizat din cauza lipsei curentului electric. Ministerul Transporturilor şi CNADNR au trecut cu prea mare uşurinţă peste aceste probleme grave, în timp ce ministrul de interne a luat măsuri drastice.

„N-am dispus amenzi. Sunt un tip constructiv"

Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Mihai Grecu, a declarat, ieri, referitor la accidentul mortal petrecut vineri pe Autostrada Soarelui, că instituţia pe care o conduce îşi reproşează doar faptul că sistemul electronic de informare şi prevenire nu funcţionează. "Cablurile de cupru pe baza cărora merge sistemul au fost furate în repetate rânduri. Sistemul a costat opt milioane de euro, însă a fost devalizat. S-au montat alte cabluri, în valoare de un milion de euro, dar s-au furat şi acelea. Acum, datorăm un milion de euro firmei care le-a instalat", a explicat Mihai Grecu. Directorul CNADNR a indicat şi o soluţie pentru funcţionarea sistemului de prevenire: coordonarea prin satelit. Mihai Grecu a precizat că nu a dispus nicio sancţiune în cadrul companiei pe care o conduce pentru modul în care a fost gestionat carambolul de pe Autostrada Soarelui, motivând că preferă măsurile "constructive". Directorul CNADNR a menţionat că "problema de fond va fi rezolvată când va fi dată în concesiune autostrada, adică pe la sfârşitul anului".

30 de echipaje patrulează pe A2

Ca urmare a măsurilor dispuse de ministrul Cristian David, şeful Poliţiei Române, chestorul principal Dan Valentin Fătuloiu s-a deplasat, sâmbătă dimineaţă, la Secţia Poliţiei Autostrăzi pentru a introduce în dispozitiv cele 20 de autoturisme care au rolul de preveni orice evenimente rutiere, precum şi de a interveni în orice situaţii care afectează sau pot afecta siguranţa traficului rutier. Ieri, pe ruta Bucureşti–Constanţa acţionau 30 de echipaje de patrulare, care pot fi suplimentate în funcţie de valorile de trafic. Acestea beneficiază de sprijinul unor echipe de cercetare, care vor acţiona în caz de accidente de circulaţie. Un elicopter survolează în permanenţă autostrada, pentru a urmări modul în care se desfăşoară traficul rutier şi pentru a transmite imediat informaţii utile echipajelor de la sol, putându-se interveni prompt în caz de necesitate sau alte dificultăţi în trafic.

Rute ocolitoare

Pentru evitarea aglomeraţiei dinspre mare, recomandă DN22C-Cernavodă-Medgidia-Basarabi, care precedeAutostrada A2-Autostrada Soarelui, unde, din cauza configuraţiei drumului (o bandă pe sens), se produce depăşirea capacităţii de preluare a valorilor de trafic: DN3-Constanţa-Basarabi-Ostrov-Călăraşi-Lehliu-Fundulea-Bucureşti; DN3-Constanţa-Hârşova-Giurgeni-DN2A-Chirana (intersecţie cu DN2A)-DN3B-Feteşti-Drajna-DN3A-Lehliu-Fundulea-Bucureşti; DN2-Constanţa-Hârşova-Slobozia-DN2A-Urziceni-Bucureşti.

150 de mirişti, incendiate în trei zile

Pompierii din Călăraşi au stins ieri alte două incendii izbucnite lângă Autostrada Soarelui. "Am avut de-a face cu un foc de vegetaţie uscată în dreptul localităţii Fundulea, pe care l-am stins în jurul orei 13.15, acţionând cu două autospeciale. Nu a fost vorba de fum. Alt incendiu de acelaşi tip a fost declanşat la 5 kilometri de Autostrada Soarelui, însă n-a prezentat nicio problemă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Călăraşi, Valentin Ioniţă. El a indicat ţigările aruncate din maşini drept o posibilă cauză a incendiilor. Conform IGSU, 150 de mirişti au luat foc, în ultimele trei zile, în toată ţara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici