Privatizarea Automobile Craiova, bombă electorală fără fitil a cabinetului Tăriceanu

Cabinetul Tăriceanu demonstrează încă odată că se pricepe cel mai bine să pună carul înaintea boilor. Ocupat cu acuzaţiile ţintite către Palatul Cotroceni, pentru a-i lua faţa preşedintelui din punct de vedere al popularităţii, premierul exprezentator de modă e mai atent la forme decât la fond. Altfel nu ne putem explica modul în care domnia sa semnează şi taie panglici fără a se gândi dacă nu cumva executivul european nu-i va da peste mână mai târziu.

Urmărește
1 afișare
Mult prea ocupaţi cu finalizarea tranzacţiei prin care "scapă" de pachetul de acţiuni de la Automobile Craiova, AVAS şi miniştrii responsabili au omis să se consulte şi cu Comisia Europeană în privinţa datelor tranzacţiei. Oficialii s-au mărginit să trimtă actul, după semnarea acestuia, aşteptând să prindă din zbor un aviz ce poate veni peste trei luni, un an sau chiar deloc. Probabil însă că acest fapt este unul mai puţin important, atât timp cât targhetul electoral (a se citi votanţii din bazinul Dolj) a fost atins. Numai că, orice drum are de regulă şi cale de întoarcere. Şi, dacă europenii vor spune NU sau vor tărăgăna aprobarea, este posibil ca un investitor de talia Ford să se plictisească şi să ne zâmbească din alte spaţii economice mai primitoare şi mai ales mai bine organizate. Iar acelaşi electorat rămas fără pâine să migreze către alte partide.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici