Războiul din minţile lor

De oriunde ne-am afla în Europa privim monitoare şi ne rugăm alături de belgieni. Daca am vorbi flamanda, am face-o în flamandă. Cine ştie franceza încearcă în franceză. Dar e bună şi letona, româna sau suedeza. E bună şi o rugăciune mută, fără cuvinte, doar din priviri.

Nu e vorba numai de belgienii şi străinii pieriţi într-un atentat absurd. E vorba şi de viitorul nostru.  Şi pentru el ne rugăm.

Unii vor război pentru că în minţile lor războiul deja se poartă. Alţii, mai modeşti, se roagă pentru pace. Sau, modest, pentru supravieţuire.

Sentimentul că peste Europa se întinde o umbră imposibil de alungat e din ce în ce mai prezent. În comentarii la cald, în discuţii pe holuri sau la tigara fumată în faţa clădirii, umbra asta creşte şi creşte. În ultimii câţiva ani am reuşit să o ignorăm uneori, dar întotdeauna s-a întors mai întunecată. Mai ameninţătoare. Londra, Madrid, Paris, Bruxelles sunt tot atâtea semne ale trecerii ei. 

E această spaimă ale cărei valuri circulare se împrăştie până în ultimele colţuri ale acestui continent care nu mai departe de acum 20 de ani credea, naiv şi optimist, că participă la sfârşitul istoriei.

Citeşte continuarea pe gandul.info