- Home
- Revista presei
-
(09.12.2009, 01:21)
Soarta i-a luat lui Geoană Cotroceniul, dar i-a lăsat Kiselefful
Chiar dacă i-a suflat preşedinţia ţării de sub nas, pronia cerească este totuşi bună cu Mircea Geoană. Contextul politic naţional şi tensiunile interne din PSD şi-au dat mîna, conturînd astfel premise favorabile menţinerii lui Geoană în funcţia de preşedinte al partidului.

Soarta i-a luat lui Geoană Cotroceniul, dar i-a lăsat Kiselefful
Şi asta deoarece doar aşa PSD îşi poate păstra ultimul bastion al puterii - funcţia de preşedinte al Senatului.Trîmbiţată de ani buni de pesediştii nemulţumiţi de prestaţia lui Mircea Geoană în fruntea partidului, detronarea acestuia are toate şansele să fie amînată şi de această dată. Nu pentru că social-democraţii ar fi plini de compasiune pentru recentul eşec suferit de prezidenţiabilul PSD, ci pentru că pierd preşedinţia Senatului - de care altfel pot fi siguri pînă în 2012, din moment ce Geoană nu poate fi schimbat decît la cererea parlamentarilor lor.
Citeste toata stirea pe www.ziarulnational.ro
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe