Un profesor cubanez de dans stabilit în Rusia ar fi coordonat o rețea de persoane recrutate pentru acte de sabotaj în mai multe state ale Uniunii Europene, inclusiv în România, potrivit unei investigații realizate de Deutsche Welle împreună cu alte trei televiziuni europene.
Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a câștigat alegerile locale din landul german Saxonia Inferioară, însă unul dintre cele mai importante rezultate ale scrutinului este avansul puternic al AfD.
Alexander Zverev a câștigat al doilea său campionat major învingându-l pe Ben Shelton cu 6-3, 7-6 (2), 5-7, 6-2 duminică, în finala turneului de tenis US Open.
Chiar și în zilele noastre există întâmplări care par să depășească puterea de înțelegere a medicinei, lăsând loc credinței în minuni. O astfel de poveste a fost dezvăluită de Spitalul Județean Sibiu, chiar de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.
Utilizarea unui anumit buton din mașină poate duce la o creștere a concentrației de dioxid de carbon și la deteriorarea calității aerului. Când să nu îl folosești.
Alexander Zverev i-a dedicat mamei sale, Irina, victoria din finala US Open, după ce germanul a cucerit duminică noapte al doilea titlu de Grand Slam al carierei.
Rusia ar putea primi un nou contingent masiv de militari nord-coreeni, după ce mii de soldați ai regimului de la Phenian au luptat deja împotriva forțelor ucrainene. Președintele Volodimir Zelenski estimează că numărul acestora ar putea ajunge până la 50.000.
Danemarca își pregătește Biserica pentru eventualitatea unui război de amploare în Europa. Începând din ianuarie, preoții militari îi vor instrui pe preoții parohi să organizeze înmormântări militare și să gestioneze un număr mare de militari decedați.
Zona periurbană a Bucureștiului a trecut, în ultimele două decenii, prin trei valuri distincte de cumpărători, respectiv boom-ul imobiliar al anului 2008, pandemia care a afectat întreaga omenire în 2020 și 2021, iar în 2026, o generație care alege conștient o altă formulă de locuire, decât simpla ”fugă” din oraș. Gabriel Voicu și Victor Vremera, Co-CEOs Pinwell, explică ce se schimbă structural.
Jannik Sinner își păstrează poziția de lider mondial în clasamentul ATP, publicat luni, însă victoria lui Alexander Zverev la US Open a redus considerabil distanța dintre cei doi, iar italianul are mai multe puncte de apărat în finalul sezonului față de german.
Napoli încearcă să dea o nouă viață unor clădiri religioase închise de ani întregi. În centrul proiectului se află tineri din cartiere vulnerabile, care au început să lucreze ca ghizi și administratori ai patrimoniului orașului.
Prințul William al Marii Britanii cere accelerarea acțiunilor împotriva schimbărilor climatice și susține că soluțiile necesare există deja, însă trebuie extinse rapid și aplicate la scară largă.
Sam Altman, directorul companiei OpenAI, se alătură apelului lansat de Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, pentru încetinirea ritmului de dezvoltare a celor mai avansate modele de inteligență artificială, avertizând că presiunea competitivă nu justifică riscurile excesive.
Acoperișul unui local cunoscut din Milano a fost furat. Activitatea a fost suspendată deoarece în interior plouă. Proprietarii localului au făcut glume după ce au aflat ce s-a întâmplat: „Știți expresia să nu ai un acoperiș deasupra capului? Ei bine, noi chiar nu mai avem unul”.
Departamentul Securității Statului (DSS) avea 14.629 de angajați spre finalul regimului comunist, potrivit unor cifre prezentate în premieră de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
Cristiano Ronaldo a reacționat dur după un moment controversat petrecut la un meci din campionatul Arabiei Saudite, unde suporterii au scandat numele unui fotbalist decedat în timp ce fostul său coleg se afla pe teren
Amazon a anunțat că a suspendat utilizarea zborurilor închiriate de subcontractantul 21 Air, operatorul avionului cargo care a ieșit de pe pistă pe aeroportul din Miami, la începutul lunii. În urma accidentului aviatic, cinci persoane și-au pierdut viața.
Sorana Cîrstea a urcat pe locul 15 în clasamentul mondial WTA, publicat luni, aceasta fiind cea mai bună poziție ocupată vreodată de jucătoarea română în ierarhia profesionistă. În același timp, Elena Rybakina este noul lider mondial, după ce a detronat-o pe belarusa Aryna Sabalenka.
Unele rafinării de petrol din Rusia au început să ridice ziduri din containere maritime în jurul rezervoarelor și instalațiilor de procesare, într-o nouă încercare de a limita pagubele provocate de atacurile cu drone. Eficiența acestei soluții nu a fost încă demonstrată în condiții reale de atac.
Etapa a noua a Superligii de fotbal se încheie luni cu două partide. Vicecampioana Universitatea Cluj primește vizita Oțelului Galați, iar FCSB întâlnește Petrolul Ploiești în derby-ul rundei, marcând revenirea fotbalului pe Arena Națională.
Canada încearcă să atragă miliarde de dolari în investiții și să-și reducă dependența economică de Statele Unite, în timp ce războiul comercial cu administrația Donald Trump se intensifică.
Românii care comandă produse ieftine de pe platforme precum Temu, Shein sau alte magazine online din afara Uniunii Europene ar putea suporta indirect un nou cost începând din noiembrie. UE introduce o taxă de procesare pentru coletele mici, separată de taxa vamală de 3 euro aplicată deja din luna iulie.
Organismul care supervizează arbitrajul din Premier League a recunoscut o eroare la una dintre cele mai importante faze ale derby-ului de la Manchester, iar decizia VAR va fi analizată.
O creștere bruscă a producției de peleți și așchii de lemn din Indonezia determină un nou val de defrișări, amenințând pădurile tropicale rămase din vastul arhipelag, punctele vitale pentru biodiversitate și teritoriul popoarelor indigene, potrivit unei noi analize din satelit realizate de organizații neguvernamentale de mediu.
O informație apărută în presa americană ridică semne de întrebare asupra unui atac în care au fost uciși militari americani, iar reacția lui Donald Trump a fost promptă.
În weekend, poliția turcă a arestat peste 160 de persoane într-o serie de raiduri asupra unor afaceri și asociații LGBTQ+ din întreaga țară, ca parte a unei operațiuni sponsorizate de guvern, numită „Familia mea este în siguranță”, pentru a apăra așa-numitele valori tradiționale.
Boris Johnson l-a atacat dur pe președintele Vladimir Putin după ce o dronă rusească a vizat linia de cale ferată pe care se afla trenul cu care călătorea în Ucraina.
Liderii de la Centrul Kennedy din Washington cred că celebra instituție, controlată de asociați ai lui Donald Trump, este în pragul falimentului și ar putea fi nevoită să-și închidă clădirea principală chiar de marți, potrivit unui articol din Washington Post publicat duminică.
Coreea de Nord a anunțat luni că a efectuat un exercițiu comun cu foc real, implicând rachete, artilerie și drone, despre care susține că a demonstrat „puterea distructivă imensă a focului concentrat”.
Președintele american Donald Trump a anunțat că va ridica toate tarifele vamale la whisky-ul irlandez la sfârșitul vizitei sale de două zile în Republica Irlanda.
Președintele american Donald Trump i-a cerut duminică președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor de petrol rusești și a altor infrastructuri utilizate pentru producerea și distribuirea motorinei, afirmând că atacurile provoacă o penurie globală. Cererea vine după ce prețurile motorinei din SUA au atins un nivel record vineri.
Am observat că ne citești din . Avem o
versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?