DOCUMENTE explozive. Planurile operative ale Securităţii din 1989 spulberă teza „agenturilor”

Trei documente din arhivele fostei Securităţi demonstrează că aceasta nu a fost o instituţie animată de sentimente patriotice (dacă le-ar fi avut, nu l-ar fi slujit atît de fidel şi ferm pe Ceauşescu) şi că poliţia politică comunistă a avut un rol activ în menţinerea dictaturii, cu tot cortegiul de nenorociri care au decurs pentru românul de rînd: pauperizare, corupţie generalizată, disoluţia instituţională, compromiterea culturii, izolarea României – toate în numele menţinerii la putere a lui Nicolae Ceauşescu.

Măsurile aflate în vigoare la Congresul al XIV-lea şi ”Acţiunea Orizon” au izolat România

Dictatorul a ajuns pe culmile puterii, pe care a exercitat-o în egală măsură autoritar şi incoerent, cu sprijinul neprecupeţit al Securităţii şi a îndreptat pas cu pas ţara spre un dezastru economic şi moral din care România nu şi-a revenit pe deplin nici astăzi. Securitatea nu doar că nu a întreprins nimic spre a curma aceste stări de lucruri care au viciat istoria României la finele anilor ’80, dar, prin modul în care a înţeles să răspundă voinţei şi dorinţei dictatorului, împotriva interesului naţional se face în mod direct responsabilă pentru tragedia României din ultimii ani ai dictaturii lui Ceauşescu.

Documentele din care citez mai jos sînt edificatoare în acest sens. Ele lasă să se întrevadă nu numai că securiştii erau lipsiţi de coloană vertebrală, folosindu-şi capacităţile specifice aproape exclusiv în acţiuni de poliţie politică, menite să perpetueze dictatura lui Ceauşescu, dar şi că politizarea excesivă, subordonarea exclusivă a Securităţii în vederea îndeplinirii oricărui capriciu al dictatorului a dus la deprofesionalizarea cadrelor, la coruperea lor, la promovarea pe criterii politice şi nu profesionale, la transformarea ei din serviciu de informaţii şi contrainformaţii, cum unii vor să ne facă să credem astăzi că a fost, într-o anexă a Cabinetelor 1 şi 2, care “traducea în viaţă” dorinţele familiei Ceauşescu: nimeni să nu spună că în România e rău, nimeni să nu pună la îndoială “genialitatea” conducătorilor, nimeni să nu cuteze să aibe alte opinii decît cele ale dictatorilor şi partidului comunist.

CITEŞTE ŞI: 17 decembrie 1989. Nicolae Ceauşescu: „Să lichidăm repede ce este în Timişoara” | VIDEO

Practic, documentele de mai jos demonstrează că Securitatea nu a reuşit nici să prevadă şi nici să contracareze ceea ce s-a petrecut, începînd cu 16 decembrie 1989, în România. Devenise incapabilă. Ajunsă o copie fidelă a lui Ceauşescu, pe care îl apăra şi îl proteja de orice adiere a libertăţii, Securitatea juca rolul unei anexe operative a Secţiei de propagandă a Comitetului Central, care supraveghea ca o ţară întreagă să-şi buchisească lecţiile de învăţămînt politico-ideologic. Tocmai de aceea, a fost paralizată de forţa izbucnirii revoltelor, la fel ca şi Ceauşescu: ceea ce se petrecea în stradă, nu era prevăzut în regulamente şi în documentele de partid.

Normativele interne de mai jos nu lasă urmă de îndoială asupra faptului că Departamentul Securităţii Statului nu l-a apărarat pe Ceauşescu în decembrie 1989, nu pentru că nu ar fi vrut să o facă, ci pentru că nu mai era în stare. Iar cei care sar astăzi în apărarea foştilor securişti o fac fie pentru că au avut strînse legături cu Securitatea înainte de 1989, fie pentru că au beneficiat politic sau economic de serviciile structurilor ei după 1990, fie, pur şi simplu, din naivitate, ca să nu spun că din prostie.

Planul de măsuri al Securităţii pe 1989 – o lecţie de învăţămînt politico-ideologic

La 17 ianuarie 1989, Departamentul Securităţii Statului elabora un amplu “Program de măsuri” pe care urma să le întreprindă pe anul în curs. Nimic din acest program nu lasă să se întrevadă preocuparea ei pentru altceva decît protejarea cuplului Ceauşescu faţă de orice manifestări ostile, izolarea şi eliminarea actelor de dizidenţă, ample măsuri de dezinformare care să ascundă realităţile unei ţări din ce în ce mai sărace, cu conducători din ce în ce mai bogaţi şi cuprinşi de megalomanie. Selecţii din acest document arată că Securitatea era total subordonată intereselor “conducerii superioare de partid”, “traducînd în viaţă” obsesiile şi accesele de megalomanie ale lui Ceauşescu, prin vaste măsuri operative specifice poliţiei politice, menite să “prevină” orice contestare internă sau externă a politicii sale.

“În conformitate cu hotărîrile Congresului al XIII-lea şi Conferinţei Naţionale ale partidului şi pe baza tezelor, ideilor şi orientărilor din magistrala Expunere la şedinţa comună a Plenarei C.C. al P.C.R., a organismelor democratice şi organizaţiilor de masă şi obşteşti din 28-30 noiembrie 1988, întregul aparat de securitate va acţiona cu consecvenţă pentru executarea ireproşabilă a ordinilor şi indicaţiilor Comandantului Suprem al Forţelor Armate, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU […].

Consiliul de Conducere şi Biroul Executiv ale Departamentului Securităţii Statului, comenzile unităţilor centrale şi teritoriale, cu sprijinul Consiliului Politic, al organelor şi organizaţiilor de partid, vor acţiona permanent, cu înaltă răspundere şi fermitate, pentru îndeplinirea întocmai a misiunilor rezultate din hotărîrile de partid şi legile ţării, din ordinele, orientările şi indicaţiile Comandantului Suprem. Consiliul de Conducere, şefii unităţilor centrale şi ai Securităţilor judeţene vor acţiona pentru dezvoltarea continuă a activităţii de culegere de informaţii din clandestinitatea elementelor duşmănoase, urmărindu-se cunoaşterea, previzionarea şi contracararea intenţiilor ostile şi a planurilor serviciilor de spionaj, ale organizaţiilor reacţionare, naţionalist-iredentiste, fasciste şi extremist teroriste din străinătate, precum şi ale persoanelor din interior care, prin activitatea lor, pot aduce atingere securităţii statului”.

Integritatea dictatorului era prioritatea DSS, prin ”asigurarea securităţii Comandantului Suprem şi executarea ireproşabilă a tuturor misiunilor de importanţă excepţională. Unităţile centrale şi teritoriale de securitate vor pune în centrul preocupărilor cunoaşterea şi stăpînirea situaţiei operative din obiectivele, locurile şi mediile din competenţă, în vederea executării ireproşabile a tuturor misiunilor de securitate şi gardă. Pentru prevenirea oricăror acte ostile, se va exercita un control informativ riguros asupra elementelor suspecte [sînt prezentate în continuare măsuri specifice de apărare a dictatorilor, inclusiv prin îndepărtarea celor “suspecţi” că ar putea să-i tulbure liniştea, care vor fi împiedicaţi să intersecteze traseele “vizitelor de lucru” – n.a.].
Documentul ilustrează în continuare preocupările Securităţii pentru “prevenirea, contracararea şi neutralizarea acţiunilor desfăşurate de cercurile reacţionare şi organizaţiile naţionalist-iredentiste şi fasciste din străinătate, de grupările şi elementele ostile din emigraţie, precum şi de elementele duşmănoase din interior”, modul în care se realiza supravegherea riguroasă a foştilor deţinuţi politici, supravegherea cultelor oficiale sau scoase de comunişti în afara legii, ca şi “sporirea eficienţei controlului de securitate în problemele artă-cultură, presă, poligrafie şi radio-televiziune”. Securitatea trebuia şi voia să controleze tot, pentru a preîntîmpina orice “manifestări anarho-protestatare de redactare şi difuzare de înscrisuri cu conţinut necorespunzător ori la alte fapte de natură să prejudicieze securitatea statului”, practic orice contestare a politicii regimului Ceauşescu.

Ca întodeauna, o atenţie sporită se acorda identificării celor ce ascultă “Europa Liberă”, BBC şi “Vocea Americii”, socotite în buna tradiţie stalinistă oficine de propagandă. Se preconiza controlarea rudelor din ţară ale redactorilor acestor posturi, ca şi “identificarea autorilor materialelor transmise în străinătate, în scopul luării sub control sau anihilării activităţii lor ostile”.

Priorităţi: ”lupta împotriva agenturilor” şi activitatea ICE Dunărea

Nu numai liniştea dictatorului era în grija Securităţii, ci şi umplerea conturilor sale. În planul de măsuri al DSS pe anul 1989 se arăta negru pe alb că “întregul aparat de contrainformaţii în sectoarele economice va sprijini permanent Întreprinderea de comerţ exterior DUNĂREA, pentru asigurarea la timp şi de calitate a mărfurilor contractate, livrarea, expedierea şi transportul acestora, astfel încît să nu se înregistreze reclamaţii sau penalizări”. Spionajul economic se afla şi el la loc de mare cinste în planul de măsuri pe 1989: “Prin măsuri specifice vor fi luate în control contractele importante de comerţ exterior şi se va acţiona permanent pentru obţinerea de date şi informaţii cu privire la tehnologii de vîrf, documentaţii tehnico-ştiinţifice, limite de preţ comercial şi condiţii contractuale, a căror valorificare să contribuie la încheierea de tranzacţii avantajoase, influenţarea unor firme şi comercianţi străini să adopte atitudini favorabile dezvoltării relaţiilor cu partenerii români”.

Lupta împotriva “agenturilor” are un loc important în acest plan de măsuri: “întreaga activitate va trebui să asigure identificarea cadrelor şi agenţilor de spionaj care acţionează împotriva ţării noastre, prevenirea, documentarea şi curmarea activităţilor informative, de diversiune ideologică sau de subminare, stabilirea orientărilor şi direcţiilor de acţiune ale serviciilor de spionaj, a formelor, metodelor şi mijloacelor folosite”. Ea impunea inculsiv influenţarea (adică cumpărarea sau şantajarea) unor ziarişti străini, care să prezinte “obiectiv” realităţile din România.
“Programul de măsuri”, întins pe 30 de pagini este înţesat de citate din documentele de partid, ca şi de consideraţii care arată maxima fidelitate a aparatului de Securitate faţă de Ceauşescu. Securitatea era preocupată de supravegherea liniştii dictatorului, inclusiv de urmărirea modului în care decurge construirea Casei Poporului, sau celelalte proiecte megalomane din acea vreme şi apare la tot obsesia pentru asigurarea pazei soţilor Ceauşescu. Toate capacităţile operative ale Securităţii erau subordonate scopurilor enunţate mai sus.

Securitatea nu era interesată de situaţia internă reală din România, ci numai de a-l servi cît mai bine pe “comandantul suprem”. Nu întîmplător, în finalul documentului se arăta că “şefii profesionali, cu sprijinul efectiv şi permanent al Consiliului Politic, al organelor şi organizaţiilor de partid, vor asigura aprofundarea şi însuşirea temeinică de către întregul personal a tezelor, ideilor şi orientărilor cuprinse în magistrala Expunere a tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU la înaltul forum al democraţiei muncitoreşti-revoluţionare din noiembrie 1988, punîndu-se accent pe desprinderea concluziilor şi învăţămintelor necesare îndeplinirii în mai bune condiţii a sarcinilor şi misiunilor ce revin organelor securităţii statului. Se va acorda o atenţie sporită creşterii valenţelor educative ale activităţii de cultivare a patriotismului revoluţionar, a dragostei şi devotamentului neţărmurit faţă de patrie, partid şi popor, de Comandantul Suprem, a spiritului de răspundere al întregului efectiv al Departamentului Securităţii Statului pentru sporirea contribuţiei la apărarea valorilor fundamentale ale societăţii noastre socialiste […]. Cele două mari evenimente politice ale anului 1989 – a 45-a aniversare a victoriei revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă şi cel de-al XIV-lea congres al partidului – vor constitui pentru toţi comandanţii, organele şi organizaţiile de partid şi ale U.T.C., importante etape de largă mobilizare a întregului efectiv pentru a le întîmpina cu realizări de prestigiu în toate domeniile de activitate”. “Realizări de prestigiu” care au culminat cu revoluţia din decembrie 1989, pe care, din fericire pentru români, securiştii nu au reuşit să o preîntîmpine.

Măsurile speciale din timpul ultimului Congres: semn de slăbiciune al regimului

Cu tot gloriosul “Plan de măsuri al Departamentului Securităţii Statului pe anul 1989”, situaţia în ţară se degrada pas cu pas. Căderea “Zidului Berlinului”, prăbuşirea rînd pe rînd a regimurilor comuniste din ţările Pactului de la Varşovia, disensiunile din ce în ce mai acute între Ceauşescu şi Gorbaciov, pe fondul refuzului dictatorului român de a admite o minimă reformare a sistemului, l-au adus pe dictator, dar şi Securitatea, în pragul isteriei. Un nou “plan de măsuri” cu caracter suplimentar a fost elaborat, în acest context, de către conducerea Departamentului Securităţii. Documentul ilustrează că DSS era cu totul de partea dictatorului, cu toate că semnalele externe şi interne îi arătau că zilele comuniştilor conservatori erau numărate. Faptul că nu a ţinut cont de aceste semnale nu arată doar gradul de deprofesionalizare al Securităţii, ci şi obedienţa sa totală faţă de voinţa lui Ceauşescu, pe care Securitatea l-a slujit pînă în ceasul al 12-lea. Documentul a fost elaborat în noiembrie 1989 şi a fost transmis de către centrala Securităţii către şefii Inspectoratelor judeţene de Securitate: “În vederea cunoaşterii, prevenirii şi contractării ferme a oricăror fapte sau evenimente de natură să afecteze interesele securităţii statului pe raza de competenţă, în raport cu evoluţia situaţiei operative, veţi întreprinde următoarele măsuri:

1. Va fi mobilizat exemplar întregul efectiv din subordine pentru îndeplinirea ireproşabilă a misiunilor specifice, realizîndu-se o strînsă cooperare cu organele de Miliţie, trupele de Securitate şi de pompieri şi o conlucrare permanentă cu conducerile unităţilor socialiste, cu organismele democraţiei muncitoreşti revoluţionare.

2. În scopul asigurării unui climat desăvîrşit de securitate şi ordine se vor lua toate măsurile pentru prevenirea difuzării de înscrisuri cu conţinut necorespunzător, cunoaşterea stărilor de spirit şi preîntîmpinarea oricăror evoluţii negative, depistarea şi anihilarea elementelor care incită la acţiuni şi manifestări turbulente, ostile sau lansează ori colportează zvonuri cu conţinut tendenţios. În acest sens, veţi lua imediat legătura cu conducerea Miliţiei judeţului - care a primit ordin să constituie grupe formate din cadre de Miliţie, luptători din Gărzile Patriotice, membri ai detaşamentelor de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei şi, după caz, reprezentanţi ai muncitorilor desemnaţi de către comitetele sindicale, care vor executa acţiuni de patrulare, îndeosebi în locurile aglomerate, acţionînd în permanenţă timp de 24 de ore şi veţi acorda sprijin în selecţionarea şi instruirea acestora.

Atenţie deosebită se va da stabilirii sarcinilor pe profil ce revin grupelor mixte de ordine menţionate şi a modului cum să acţioneze acestea, pentru prevenirea difuzării de înscrisuri, prinderea în flagrant a autorilor, depistarea şi neutralizarea elemenelor care se dedau în public la manifestări ostile şi instigatoare, sesizarea cetăţenilor străini şi altor persoane cu comportament suspect, precum şi a oricăror situaţii ce interesează securitatea statului. Se va insista asupra obligaţiei de a informa imediat organele de Securitate, pentru a fi luate măsurile ce se impun, potrivit competenţelor”.
Practic, am putut vedea, cu toţii, că din zilele premergătoare Congresului al XIV-lea, pe străzile României circulau patrule mixte, de miliţieni şi ”gărzi patriotice”, toate aflate sub controlul Securităţii. Ţara părea că e într-o stare de asediu nedeclarată.

Frica de manifeste, de studenţi şi de ”cetăţeni străini”

”Veţi acorda o atenţie cu totul specială stăpînirii situaţiei operative de securitate din întreprinderile şi atelierele tipografice. Se va exercita un permanent şi eficient control de securitate, prin măsuri specifice, asupra activităţilor desfăşurate, asigurîndu-se prezenţa ofiţerilor în aceste obiective şi realizarea unei conlucrări strînse cu factorii de conducere”, se spunea în acest plan special de măsuri.
”Se va urmări cu toată exigenţa, în toate instituţiile şi întreprinderile, modul în care se respectă normele ce reglementează regimul maşinilor şi aparatelor de multiplicat, precum şi indicaţia ca în afara programului de lucru, acestea, ca şi încăperile unde se află, să fie sigilate. La căminele studenţeşti, în internate şi căminele de nefamilişti, în cooperare cu conducerile institutelor de învăţămînt, ale întreprinderilor, comitetele sindicale şi organele de Miliţie se vor lua măsuri pentru asigurarea unei ordini desăvîrşite.

Veţi urmări să nu se permită cazarea altor persoane (cetăţeni români sau străini) şi veţi asigura prevenirea oricăror încercări ca în aceste locuri să se iniţieze sau să se desfăşoare acţiuni de natură a afecta securitatea statului şi climatul de ordine şi siguranţă civică.
Veţi asigura cunoaşterea activităţii tuturor străinilor prezenţi pe raza de competenţă, intervenind operativ în toate situaţiile în care aceştia desfăşoară sau instigă la activităţi de natură să afecteze securitatea statului. În conlucrare cu organele locale, veţi urmări să fie strict respectate programele stabilite pentru turiştii străini şi să fie aplicate indicaţiile date ca în perioada imediat următoare să se evite deplasarea lor în Bucureşti. De asemenea, se va asigura un control activ asupra vizitatorilor la rude, inclusiv în mediul rural. O atenţie specială se va acorda controlului informativ-operativ riguros asupra străinilor aflaţi la studii.

Măsuri deosebite vor fi asigurate în zona de graniţă. În cadrul acţiunilor ce vor fi întreprinse pentru întărirea pazei frontierei de stat se va acorda prioritate intensificării măsurilor informativ-operative şi se va realiza o strînsă conlucrare cu organele grănicereşti, cu Miliţia şi grupele de sprijin.
De asemenea, se va asigura o cooperare permanentă cu organele PCTF şi vamale, în vederea respectării întocmai a consemnelor de securitate, depistării elementelor suspecte şi prevenirii introducerii în ţară a unor înscrisuri sau materiale cu conţinut necorespunzător, de armament, muniţii, substanţe toxice, radioactive ori explozive sau a altor mijloace de acţiune terorist-diversioniste.

Potrivit dispoziţiilor ce au fost date, începînd din ziua de 18 noiembrie 1989, orele 00.00, toate persoanele care intră ilegal în ţară ori sînt predate de autorităţile statelor vecine vor fi duse la sediile unităţilor de grăniceri special stabilite pentru fiecare zonă, unde vor fi ţinute sub pază miliară, în locuri anume destinate, în scopul cercetării lor. După efectuarea primelor cercetări de către organele de grăniceri potrivit competenţelor, ancheta va fi reluată de către colective de ofiţeri de Securitate, care vor fi constituite la fiecare Securitate judeţeană din zona de frontieră, cu sprijinul unităţilor centrale de profil. În cazurile deosebite, anchetele vor fi continuate la sediile Securităţilor judeţene.

În cadrul anchetelor de Securitate se va urmări prioritar să se stabilească motivele reale pentru care persoanele respective au fost predate ori au venit ilegal în ţară, dacă în rîndul acestora se află elemente trimise cu sarcini informative sau de diversiune şi alte aspecte care interesează securitatea statului. După clarificarea acestor probleme, persoanele în cauză vor fi predate organelor de Miliţie şi Procuratură, pentru a dispune măsuri potrivit competenţelor ce le au. De asemenea, elementele respective vor fi date în lucru de către organele de Securitate pe linii de muncă, pînă la deplina elucidare a tuturor suspiciunilor”.

Nu s-a menţionat, pînă astăzi, concret, nicio arestare a unui asemenea ”agent” şi întocmirea vreunui asemenea dosar de către Procuratura RSR, deşi după 1989 s-a vorbit de mii de asemenea suspecţi, de la transfugi pregătiţi în ”tabere paramilitare” din Ungaria şi retrimişi cu misiune în România, la vestiţii ”turişti”, veniţi în număr mare ca să ”declanşeze” Revoluţia. Dar, ca şi în cazul ”teroriştilor”, aceştia n-au putut fi arătaţi, pentru simplul fapt că nu existau – erau simpli turişti, şi chiar puţini. Restricţiile impuse făceau ca intra în România, în acele zile de final de an 1989, să fie o întreagă aventură: viza se acorda foarte greu, inclusiv pentru cetăţenii ”ţărilor frăţeşti” şi străinii, odată intraţi în ţară, fie în grupuri, fie ca persoane particulare (cazuri foarte puţine, de fapt, ceea ce se poate vedea la toate ambasadele României Socialiste, prin numărul insignifiant de vize acordate atunci) erau atent urmăriţi. Turişti, în grupuri organizate sau particulari nu se puteau abate de la traseul declarat la obţinerea vizei şi la intrarea în ţară.

În Planul de măsuri, se arăta că ”şefii Securităţilor judeţene vor raporta zilnic situaţia operativă membrilor Biroului Executiv sau ai Consiliului de Conducere al Departamentului Securităţii Statului, iar problemele deosebite personal ministrului secretar de stat şi şef al DSS [Iulian Vlad – n.n.]”. Niciun asemenea caz concret, ”suspect”, nu a fost raportat în acele zile ”sus”. Peste tot era linişte. O linişte asurzitoare.

Securitatea în zilele agoniei regimului: ”Acţiunea ORIENT-89”

Al treilea document normativ al Securităţii care era în vigoare la finele anului 1989 ilustrează modul în care Securitatea s-a plasat, chiar şi în momentele în care zilele regimului Ceauşescu erau numărate în România, de partea dictatorului. ”Acţiunea Orient-89” a fost un plan de măsuri care au fost întreprinse în decembrie 1989, pentru protecţia dictatorului. Un plan care a eşuat. El demonstrează însă un fapt care nu mai poate fi acum tăgăduit: Securitatea a încercat să-l apere pe Ceauşescu pînă în ultimul moment. Ea a fost redusă la tăcere numai de dimensiunile revoltei populare, pe care nu a fost în stare nici să o prevadă şi nici să o contracareze. Politizarea ei excesivă o tranformase într-o jucărie a dictatorului, gîndind ca el şi atinsă de aceeaşi neputinţă.
“Planul de măsuri pentru acţiunea ORIENT – 89” arăta: “În luna decembrie 1989 vor avea loc mai multe activităţi de importanţă excepţională, cu participarea secretarului general al Partidului Comunist Român, Preşedintele Republici Socialiste România, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU” (şi erau înşiruite acestea, în plan intern, ca şi întîlnirea de la Moscova a Tratatului de la Varşovia din 4 decembrie sau vizita în Republica Islamică Iran, în zilele de 18-20 decembrie).

Se prezentau apoi măsurile ”pentru îndeplinirea ireproşabilă a misiunilor ce revin unităţilor Ministerului de Interne, în asigurarea desfăşurării în condiţii de deplină securitate şi ordine a acestor acţiuni”. Se preconizau ”activităţi informative pe toate liniile şi profilele de muncă, în vederea cunoaşterii şi prevenirii oricăror situaţii şi premise de natură a produce evenimente negative”. Se va acorda ”prioritate aspectelor privind intenţiile de organizare sau punere în aplicare a unor acte de atentat, terorist-diversioniste, cu caracter denigrator, de tulburare a ordinii şi liniştii publice sau altor fapte care prezintă pericol social deosebit, luîndu-se măsuri operative ferme pentru contracararea lor”.
Securitatea se angaja să ”stăpînească temeinic evoluţia situaţiei operative a stărilor de spirit din rîndul populaţiei, asigurînd în scop preventiv controlul complet şi eficient asupra elementelor pretabile la acţiuni ostile sau anarhice.

Atenţie deosebită se va acorda persoanelor cuprinse în baza de lucru, cu prioritate celor cu poziţie ostilă activă. Toate inspectoratele judeţene vor întreprinde măsuri pentru a realiza un control strict asupra elementelor cunoscute cu intenţii protestatare sau anarhice, precum şi a bolnavilor psihic, asigurînd ca acestea să nu părăsească localitatea de domiciliu”.
La fel ca în planul general de acţiune al Securităţii pe anul 1989 şi al măsurilor speciale, luate cu ocazia Congresului al XIV-lea, ambele în vigoare, se insista că ”se vor intensifica măsurile specifice de cunoaştere a activităţii tuturor cetăţenilor străini”, inclusive a celor aflaţi la studii în România şi monitorizarea lor atentă, ”acţionîndu-se cu fermitate pentru neutralizarea oricăror acţiuni de natură să pună în pericol securitatea statului. În colaborare cu Direcţia pentru Paşapoarte, Direcţia I, Direcţia a III-a, U.M. 0650, Securitatea Municipiului Bucureşti şi Centrul de Informatică şi Documentare va asigura funcţionarea ireproşabilă a sistemului de identificare şi control a elementelor suspecte de acţiuni ostile sau teroriste, care în perioada acţiunii încearcă să intre în ţară. Direcţia I în cooperare cu Direcţia a II-a, Direcţia a IV-a, Direcţia pentru Paşapoarte şi Inspectoratul General al Miliţiei vor asigura măsurile de întărire a controlului riguros al frontierei de stat”.

România era în ultimul semestru al anului 1989 mai bine păzită şi mai izolată faţă de exterior ca niciodată. Iar din 17 decembrie 1989, aşa cum se ştie (dar se uită, în mod convenabil, resuscitîndu-se teza ”agenturilor” invocată de Ceauşescu), graniţele României Socialiste au fost complet închise. Pe unde şi cînd au intrat ”agenturile”? Sînt doar două variante: ori acestea au fost inventate, pentru a acoperi incompetenţa şi eşecul Securităţii în a-şi apăra ”conducătorul iubit”. Ori, într-adevăr, au existat, au făcut revoluţia română şi l-au dat jos pe Ceauşescu, chiar sub nasul ei, aceasta fiind total ineficientă, în faţa ”agenturilor” străine. Adevărul este în a treia variantă: şi anume că Securitatea a fost incapabilă să prevadă că românilor le ajunsese cuţitul la os şi că revolta lor, numai a lor, avea să ducă la răsturnarea lui Ceauşescu şi la dispariţia regimului comunist, pe care el îl întruchipa.