Video Tu ştii de ce ne-am luat raţia de libertate? (PARTEA a II-a) Alis Grasu: Ne descurcam din aproape în aproape

Spre exemplu, în weekend transportul public era sistat, iar cu autoturismul personal puteai să circuli în funcţie de anotimp, numărul de înmatriculare şi data din calendar. Dacă data era un număr impar şi maşina avea tot un număr impar, circulai, altfel aşteptai ziua când şi una, şi alta se potriveau.

Într-un interviu, fostul procuror militar Dan Voinea povesteşte o experienţă personală despre efectele dramatice ale raţionalizării în viaţa de zi cu zi a românilor înainte de 1989.

“Mi-a murit bunica în iarna anului 1988 spre 1989, iarna, lumea a uitat că iarna când începeau să cadă ultimii fulgi de zăpadă era prin noiembrie aşa, se întrerupea circulaţia tuturor autovehiculelor proprietate personală în toată ţara şi se mai dădea voie la circulaţie de abia în primăvară când nu mai ningea. Am făcut şi eu un raport să plec cu maşina să mi-se aprobe că mi-a murit bunica şi un general de la Ministerul de Interne, mi-a propus o rezoluţie: Tocmai dumneavoastră care sunteţi procuror încălcaţi legea.

Legea era el de fapt era şeful IGP-ului şi el dădea ordin de întrerupere a circulaţiei. Nu mi-a dat voie să plec cu maşina, m-am dus cu sora mea am zis să plecăm cu un tren. La ţară nu găseai nimic pentru înmormântare. M-am dus la un prieten care avea un restaurant, tot de la mine de acolo din Gorj, avea un restaurant pe Calea Victoriei, La Caraiman se chema restaurantul şi pe şeful restaurantului Nicu Păun îl chema, şi i-am spus: mi-a murit bunica, dă-mi şi mie pentru înmormântare.

Mi-a dat doi saci cu chifle, că nu găseai mâncare, mi-a dat nişte copane de pasăre congelate pe care nu le găseai în comerţ, câteva kilograme de ulei, zahăr. Mi-a dat destule lucruri ca să îmi folosească la pomană. Dacă mă prindea cu ele mă aresta. Încălcăm decretul ăla pentru că aveam o cantitate mai mare şi de ulei şi de zahăr decât aveam voie Am mers cu trenul, nu m-a controlat controlorul de la tren, care putea să facă lucrul acesta dacă dorea, dar ne-a lăsat în pace”, îşi aminteşte Dan Voinea.

“Lucrurile depăşiseră orice limită. Era un regim inuman”

Problemele sale nu aveau să se sfârşească odată cu procurarea alimentelor şi transportul acestora în satul bunicii. Ajuns cu chiu cu vai la Săcelu, Dan Voinea avea să constate că bunica lui nu avea sicriu.

“Când am coborât în Târgul-Cărbuneşti, în spatele gării era autogară din Târgul-Cărbuneşti până la Săcelu aveam de mers 20 de kilometri, şi acolo era un afiş că la sfârşit de săptămână nu circulă transportul în comun pentru economie de benzină. Am rămas cu sora mea acolo cu sacii, m-am dus la procurorul şef că mă cunoştea eram prieteni cu el. L-am rugat să îmi dea o maşină să mă duc cu ea.

„Mă păi maşină de servici, cum să te ducă dacă ne prinde ”, până la urmă zice <Uite te duc şi te las acolo, dar dacă este vreo discuţie nu te-am dus eu.>”

M-a lăsat acolo i-am mulţumit am intrat în casă, şi era bunica întinsă în pat, nu avea sicriu, pentru că la sfârşitul săptămânii nici la CAP nu lucrau gaterul şi restul, iar curentul era întrerupt. Întrerupeau curentul electric şi în Bucureşti, întrerupeau curentul ore în şir. Atunci am luat-o eu frumuşel pe jos de la Săcelul la Târgul-Cărbuneşti. Acolo am mers la un alt cunoscut care avea un depozit de lemne, care mi-a dat un sicriu care era făcut pentru cineva care încă nu murise, era în spital.

I-am lăsat bani că să facă alt sicriu, şi cu un camion care transporta lemne am dus sicriul. Am ajuns la Săcelu şi am luat-o pe bunica am pus-o pe o sanie şi aşa am dus-o la cimitir. Procuror fiind. Cu ce a greşit bunica mea să nu pot să o îngrop creştineşte. Lucrurile depăşiseră orice limită. Era un regim inuman. Mai mult decât atâta, ce pot să va spun?”, se întreabă fostul procuror militar după atâţia ani.

Tot Dan Voinea povesteşte că bătrânilor nu le era uşor nici să trăiască: “Nu vă spun că pe linie de sănătate, medicii care îndrăzneau o reţetă gratuită mai mare de 100 de lei erau sancţionaţi, dacă erai bătrân şi chemai Salvarea în primul rând te întrebau ce vârstă ai şi dacă aveai peste 60 de ani nu venea Salvarea.”

Şi pentru medici, mai ales cei tineri, viaţa înainte de Revoluţie era o luptă continuă, de pe o zi pe alta, din aproape în aproape. O spune doctoriţa Alis Grasu, şefa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, într-un interviu, care face parte dintr-o producţie mai amplă privind viaţa înainte de Revoluţie.

“Eram tânăr medic, salariile erau extrem de mici, eram la început de viaţă, cu multe probleme cu multe greutăţi, cu un copil de patru ani. Încercăm să facem faţă la tot ce înseamnă provocările vieţii. Ne descurcam din aproape în aproape, de la o zi la alta. Astfel încât să nu îi lipsească nimic copilului, iar noi să ne putem asigura un trai decent. În acelaşi timp am început să fac gărzi la ambulanţă, m-am contaminat de microbul urgenţei şi din acel moment viaţa mea a fost dedicată urgenţei şi pacienţilor în primul rând, ei ocupau o parte foarte importantă a vieţii mele de zi cu zi”, a declarat Alis Grasu.

Nici din punct de vedere profesional lucrurile nu stăteau bine, nici ca mijloace de evoluţie în carieră, nici pentru exercitarea profesiei.

“Era o perioadă grea, am prins o perioadă destul de nesigură de câţiva ani buni, de opt ani, nu se scoseseră posturi pentru specialităţi, deci nu se dăduse rezidenţiatul, aşa cum este numit astăzi. Se desfiinţase externatul şi internatul şi a mai fost doar o serie de specialişti poate două după care a urmat un vid de aproape opt ani în care nu s-au scos posturi pentru specialişti. Urma să terminăm stagiatura şi după aceea urmă să primim un post, cel mai adesea postul era la un dispensar. Urmând să aşteptăm să se scoată posturi la concurs pentru specialităţi (…) Ne-am fi dorit mai mult în acea vreme. Ne-am fi dorit să avem mai multe mijloace materiale cu care să ne putem face meseria, salarii mai mari, acces la mai multe surse de informaţii”, mai spune dr. Alis Grasu.

Lupta lui Ceauşescu cu caloriile şi obiceiurile nesănătoase ale românilor

Pe de altă parte, Nicolae Ceauşescu “se străduia”să le dea cât mai puţin de lucru medicilor. Aşa că a lansat celebrul program naţional de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei.

“O comisie formată din 27 de oficiali de partid şi de stat reprezentând Ministerele Sănătăţii, Învăţământului, Comerţului Interior, Clinica de Nutriţie şi Boli Metabolice, Institutul de Cercetări Biologice, Institutul de Cercetări pentru Industria Alimentară etc. a redactat programul prin care se declanşa lupta împotriva caloriilor şi a obiceiurilor culinare nesănătoase ale românilor. Propusă în şedinţa Comitetului Politic Executiv din 20 octombrie 1981, varianta finală a programului a fost adoptată un an mai târziu, la 3 iulie 198. Febrilitatea secretarului general pentru a corecta practicile unei alimentaţii defectuoase a dat în cele din urmă rezultate.

Ceauşescu a invocat necesitatea alinierii la recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care preconizau un consum mediu de 2.800 de calorii pentru fiecare persoană. În România anului 1982, statisticile oficiale indicau un consum de 3.300 de calorii, ceea ce însemna că românii mâncau nesănătos, beau prea multă bere şi preferau băuturile răcoritoare. Ceauşescu anunţa că programul era orientativ şi avea un caracter educativ, cetăţenii fiind informaţi asupra pericolelor care le ameninţau sănătatea: <(…) cine vrea să mănânce mai mult n-are decât, dar pot să spun că cine mănâncă mai mult, moare mai repede.>

În comunicatul şedinţei se preciza că programul stabilea orientativ ce era normal să se consume – cantitativ şi calitativ – în funcţie de vârstă şi sex, specificul activităţii depuse şi efort, de obiceiuri, tradiţii de consum în diferite zone ale ţării, astfel încât să se asigure o stare de sănătate bună a populaţiei. Programul era însoţit de o anexă în care era indicată greutatea ideală în funcţie de înălţime, vârstă şi sex. Totodată, era stabilit consumul mediu de alimente în funcţie de natura şi intensitatea efortului fizic depus de populaţia adultă. La principalele grupe de produse alimentare, cantităţile prevăzute a fi consumate pentru perioada 1982–1985 se situau pe cap de locuitor la 60–70 kg de carne, 8–10 kg de peşte, 210–230 litri de lapte, 260–280 de ouă, 170–185 kg de legume, 85–95 kg de fructe, 22–26 kg de zahăr, 70–90 kg de cartofi, 120–140 kg de cereale şi produse din cereale 29.

Partidul dorea să se asigure că starea de sănătate a populaţiei era una corespunzătoare: <Interesul fiecărui om este să ştie ce, cum, cât şi când trebuie să consume pentru a fi sănătos, viguros, creator, apt de muncă şi a evita o îmbătrânire prematură>”, scrie Mioara Anton în volumul , „Cultura penuriei anii 80”.

Nicolae Ceauşescu era preocupat nu numai de sănătatea, ci şi de cosmetică şi parfumerie. Conform sursei citate, ideile revoluţionare ale secretarului general al PCR au vizat şi domeniile sericiculturii şi ale farmaciei naturiste.
“Plantele medicinale autohtone, din care se puteau obţine medicamente şi esenţe de parfumuri, nu erau cu nimic mai prejos decât cele din import. Prin urmare, constituiau o nouă sursă de economisiri pentru capitolul atât de sensibil al importurilor: <(…) tovarăşi, să nu mai existe în parcuri flori pentru că aşa-i place primarului sau grădinarului de acolo.

Trebuie să punem plante medicinale în parcuri şi flori pentru nevoile pe care le avem pentru sectorul nostru de parfumerie şi cosmetică.> Trandafirii şi levănţica urmau să încânte, să răsfeţe şi să vindece, deopotrivă, pe românii mai puţin pretenţioşi şi pe cei obişnuiţi cu luxul produselor occidentale. Era doar o chestiune de gust”, subliniază Mioara Anton.

(Va urma)