- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Afecţiuni ortopedice comune la copii (P)
- Sănătatea copiilor este esenţială pentru o dezvoltare armonioasă şi pentru a le permite să participe activ la toate activităţile specifice copilăriei.
- Problemele ortopedice pot afecta mobilitatea şi confortul copilului, influenţând astfel calitatea vieţii, drept urmare am selectat câteva dintre cele mai comune pentru a şti tot ce trebuie despre ele.
Afecţiuni ortopedice comune la copii (P)
Piciorul plat
Piciorul plat este o afecţiune în care arcul longitudinal al piciorului este absent sau redus, ceea ce face ca talpa să fie complet plată pe sol. Această afecţiune este comună la copii şi poate fi cauzată de factori genetici sau de dezvoltarea anormală a piciorului, deoarece arcul piciorului se formează complet abia în jurul vârstei de 6 ani.
Simptomele includ durere la nivelul piciorului, oboseală şi uneori dificultăţi în mers sau alergare. În majoritatea cazurilor, tratamentul non-chirurgical este suficient pentru a gestiona afecţiunea, ceea ce poate include exerciţii de întărire a musculaturii piciorului, purtarea de încălţăminte adecvată şi utilizarea talonetelor ortopedice pentru a susţine arcul piciorului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
COMENTARIU Lelia Munteanu: Uzurpatorul
-
Trupele germane trebuie să fie „apte” pentru război dacă Putin atacă, afirmă Boris Pistorius. Ministrul spune că Berlinul trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare
Este important să fii atent la semnele piciorului plat la copilul tău. Observă dacă copilul se plânge de dureri de picioare sau dacă talpa piciorului este complet plată pe sol şi încurajează-ţi copilul să poarte încălţăminte adecvată, care să ofere suport pentru arc şi să evite încălţămintea foarte moale sau neadecvată.
Scolioza
Scolioza este o deformare laterală a coloanei vertebrale, care poate varia de la forme uşoare la unele severe. Există mai multe tipuri de scolioză, inclusiv scolioza idiopatică, care este cea mai comună şi apare fără o cauză cunoscută, scolioza congenitală şi scolioza neuromusculară.
Simptomele scoliozei includ asimetria umerilor, taliei sau şoldurilor, iar în cazurile severe, dureri de spate şi dificultăţi respiratorii. Diagnosticul precoce este absolut esenţial pentru gestionarea eficientă a scoliozei, iar tratamentul poate varia de la monitorizarea periodică, în cazul curburilor uşoare, până la utilizarea corsetului ortopedic pentru a preveni agravarea deformării. În cazurile severe, poate fi necesară intervenţia chirurgicală.
Fii vigilent la semnele precoce ale scoliozei la copilul tău, verifică periodic postura copilului şi observă dacă există asimetrii evidente. Este esenţial să programezi controale medicale regulate, mai ales în perioadele de creştere rapidă, pentru a detecta orice anomalii. Încurajează exerciţiile fizice regulate pentru a menţine musculatura spatelui puternică şi flexibilă.
Genunchii în X
Reprezintă o deformare în care genunchii se ating sau se apropie prea mult atunci când picioarele sunt drepte, iar gleznele rămân distanţate. Această afecţiune este comună la copii mici şi, în multe cazuri, se corectează de la sine odată cu înaintarea în vârstă. Cauzele pot include factori genetici, condiţii medicale precum rahitismul sau obezitatea, şi dezvoltarea normală a oaselor în perioada de creştere. Simptomele pot include durere la nivelul genunchilor, mers dificil sau oboseală în timpul mersului sau al alergării.
Tratamentul depinde de severitatea deformării şi de vârsta copilului. În cazurile uşoare, tratamentul conservator, cum ar fi exerciţiile de corectare şi utilizarea ortezelor, poate fi suficient, însă în situaţiile mai severe, poate fi necesară intervenţia chirurgicală pentru a corecta aliniamentul genunchilor. Este important să monitorizezi dezvoltarea genunchilor copilului tău şi să observi orice semne de mers dificil sau durere. Încurajează activităţile fizice şi exerciţiile care întăresc muşchii picioarelor şi susţin aliniamentul corect al genunchilor. Consultă un specialist în ortopedie pediatrică pentru evaluări periodice şi sfaturi personalizate.
Necroza de cap femural
Este o afecţiune în care alimentarea cu sânge a capului femural (partea superioară a osului coapsei) este temporar întreruptă, ceea ce duce la moartea celulară a osului şi ulterior la deformarea acestuia. Această afecţiune afectează de obicei copiii cu vârste între 4 şi 10 ani. Cauzele bolii nu sunt pe deplin înţelese, dar pot include factori genetici şi probleme circulatorii. Simptomele includ durere la nivelul şoldului, genunchiului sau coapsei, şchiopătat şi limitarea mişcărilor şoldului, iar tratamentul depinde de stadiul bolii şi de vârsta copilului. Opţiunile de tratament conservator includ repausul, utilizarea cârjelor şi fizioterapia pentru a menţine mobilitatea articulaţiei. În cazurile avansate, poate fi necesară intervenţia chirurgicală pentru a restabili forma şi funcţia normală a capului femural.
Fii atent la semnele precoce ale bolii cum ar fi şchiopătatul sau plângerile de durere la nivelul şoldului, fiind important să contactezi specialistul atunci când le observi. Urmăreşte cu atenţie tratamentul recomandat de specialistul in ortopedie pediatrica şi încurajează copilul să urmeze programul de recuperare pentru a maximiza şansele de recuperare completă.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO