”În vremurile pe care le trăim, slăbitul şi atingerea greutăţii optime pentru sănătate nu mai reprezintă doar o dorinţă de ordin estetic, ci este o necesitate de sănătate! Obezitatea poate fi învinsă cu un program nutriţional ghidat psihologic şi emoţional de către un terapeut şi trebuie iniţiat acest proces cât mai curând posibil atât pentru a rezolva parte din problemele de sănătate care vin odată cu ea, dar mai ales în contextul gestionării unei eventuale infecţii cu Covid-19.”, avertizează Anca Alungulesei.
Pentru a avea rezultatele dorite şi a le putea menţine, greutatea mare are nevoie, in primul rand, de o schimbare profundă de perspectivă, schimbare care se face la nivel mental şi emoţional şi abia apoi la nivelul farfuriei cu mâncare, consideră terapeutul în nutriţie Anca Alungulesei: ”Este nevoie să schimbăm comportamentul de gîndire, adică tiparul care rulează la nivel de subconştient şi care ne conduce într-o proporţie covârşitoare de 95% din timp catre comportamentul alimentar. Diferenţa între o dietă şi Psiho-Dieta pe care eu am creat-o şi care dă rezultate foarte bune în cazurile de obezitate, este că dieta este doar un plan alimentar argumentat, dar atât, iar rata de succes pe termen mediu şi lung este extrem de mică, pe când, în Psiho-Dietă succesul vine din schimbarea perceptiei personale asupra aspectelor implicate în comportamentul alimentar: Gânduri + Emotii”.
Planul alimentar recomandat de Anca Alungulesei persoanelor care suferă de obezitate include preparate sănătoase, gustoase, săţioase care ard grăsimile şi au un puternic efect antiinflamator, însă acest plan trebuie dublat de lucrul constant şi profund asupra tiparului mental care susţine comportamentul alimentar.
”O persoană obeză are nevoie de susţinere ghidată pentru a înţelege, în primul rând, că NU este vinovată pentru kilogramele în plus, ci că este o victimă a circumstanţelor. Societatea ajunge să judece persoanele care au o greutate mare, etichetându-le şi plansându-le într-o zona lipsită de putere personală: că nu au voinţă, că nu sunt în stare, că nu se pot abţine. Iar acest lucru aduce valoare de sine scăzută şi un tipar repetat de nereuşită personală. Psiho-Dieta nu este o pilulă-minune prin administrarea căreia să te culci gras şi să te trezeşti suplu, dar este o metodă care pune accent pe auto-determinare şi nu pe auto-control. În momentul în care înţelegi care este semnificaţia reală a kilogramelor tale, mai mult de jumătate din drum este parcurs. Cunoaşterea circumstantelor care te-au condus la o greutate mare reprezinta, de fapt, cel mai puternic instrument de vindecare.”, consideră Anca Alungulesei care oferă persoanelor preocupate de sănătate şi un
curs gratuit prin care pot slăbi 1 kg pe săptămână.
Una dintre cele mai eficiente tehnici folosite de Anca Alungulesei în cazurile de obezitate pe care le-a ghidat în cadrul Psiho-Dietei se numeşte Auto-Mind-Reset: ”Îngrăşarea care duce la supraponderabilitate şi apoi la obezitate trebuie privită intr-un context mai larg, pentru ca are are la bază o serie de factori premergători, cum ar fi: stilul de viaţă al familiei, relaţia emotională cu părinţii, tiparul parental, genetica, obiceiurile alimentare nesănătoase, inactivitatea, problemele sociale şi economice. Felul în care mâncăm reprezintă un model comportamental, adica un mesaj despre modul in care gandim si felul in care simtim. Prin Auto-Mind-Reset mergem pe firul poveştii kilogramelor din prezent şi până în copilarie pentru a identifica tocmai acele momente „cheie” care ne ajută în acest proces. Apoi rescriem povestea. Ştim cu toţii că nu stă în puterea noastră să schimbăm trecutul, însă sta in puterea noastra sa schimbam semnificatia asupra momentelor din trecut în care mintea a „înţeles” că mâncarea înseamnă siguranţă, protecţie, iubire şi supravieţuire.”, dezvăluie terapeutul în nutriţie Anca Alungulesei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.