Beneficiile salinei şi aerosolilor săraţi în bolile respiratorii la copii

  • Sarea în aerul respirat, datorită proprietăţilor sale antibacteriene, produce efecte benefice în organism.
  • Expunerea copiilor la aerosolii salini este individualizată în funcţie de vârstă, constituţie şi gravitatea bolii.
  • Infecţiile respiratorii repetate cât şi alergiile respiratorii sunt mult ameliorate prin curele antialergice efectuate în salină.
Urmărește
3362 afișări
Imaginea articolului Beneficiile salinei şi aerosolilor săraţi în bolile respiratorii la copii

Beneficiile salinei şi aerosolilor săraţi în bolile respiratorii la copii (mediafaxfoto.ro)

Afecţiunile respiratorii sunt cele mai frecvente infecţii care afectează atât adulţii cât şi copiii şi sunt responsabile pentru un număr considerabil de boli, de la răceala comună până la pneumonii complicate, uneori chiar fatale.

De altfel, copiii sunt foarte sensibili la bolile respiratorii: conform cercetării Fundaţiei Europene a Plămânilor ELF), aproximativ un sfert dintre consultaţiile pediatrice se referă la probleme respiratorii , iar dintre acestea aproximativ 10% se referă la astm bronşic.

Ce soluţii naturale există pentru combaterea şi ameliorarea bolilor respiratorii?

Beneficiile sării sunt cunoscute încă din cele mai vechi timpuri. Sarea conferă aerului respirat o încărcătură bacteriană foarte scăzută, creând condiţii favorabile şi confortabile pentru pacienţi.

De fapt, sarea, datorită proprietăţilor sale antibacteriene, produce efecte benefice în organism, prin promovarea unei mai bune hidratări a mucoaselor sistemului respirator şi o subţiere consecutivă a mucusului facilitând astfel reducerea unei serii de boli precum astmul, alergiile, iritaţii etc. Multe studii ştiinţifice au demonstrat, în acest sens, eficacitatea acesteia evidenţiind o îmbunătăţire a eficienţei sistemului respirator, cu o creştere consecutivă a rezistenţei acestuia la noi expuneri.

La Sovata, copiii pot beneficia de cure antialergice

Bolile respiratorii sunt mult ameliorate prin curele antialergice marca Ensana-Sovata, care se adresează atât alergiilor respiratorii, cât şi infecţiilor respiratorii repetate, inclusiv (şi mai ales) la copii.

Să aflăm ce afecţiuni pot fi tratate, dacă există contraindicaţii şi ce trebuie să cunoască un părinte care doreşte să-şi ducă copilul la salină.

1. Ce tip de afecţiuni pot fi tratate prin intermediul salinei?

Protecţia imună şi reducerea alergiilor, obţinute prin tratament, durează circa 6 luni – 1 an. Indicaţiile principale pentru boli respiratorii sunt: rinitele alergice, sinuzitele cronice, laringitele cronice, faringo-amigdalitele repetate, bronşitele astmatiforme sau cronice postinfecţioase, stările de hiperreactivitate bronşică postantibioterapie pentru bronşite sau pneumonii infecţioase (tuse prelungită), astm bronşic în afara crizelor, scăderea capacităţii respiratorii în boli profesionale (expunere repetată la toxice respiratorii – pulberi, gaze, etc).”, explică medicul balneolog, Suzana Pretorian, de la Ensana Health Spa Hotels Sovata.

2. De la ce vârstă pot fi duşi copiii la salină?

Teoretic, de la vârsta de 2 ani, când copilul merge deja bine, dar este posibil şi mai devreme, începând cu vârsta de 1 an. În acest caz, conditia este să fie excluse anumite contraindicaţii, care vor fi aduse la cunoştinţă părinţilor înaintea începerii unei cure.”, punctează balneologul.

3. Există şi contraindicaţii pentru copii?

Conform specialistului, chiar şi în cazul copiilor există unele contraindicaţii, de care trebuie ţinut cont înainte de a începe cura. „De exemplu, au contraindicaţie bolile acute de orice tip, în particular infecţii (respiratorii) acute. După o criză de astm bronsic severă este necesar să treacă minimum 3 zile, şi doar după aceea se poate intra în salină.”, avertizează dr. Susana Pretorian.

4. Cât timp pot fi expuşi copiii la aerosolii salini?

Expunerea copiilor la aerosolii salini este individualizată în funcţie de vârstă, constituţie şi gravitatea bolii. „În principiu, durata expunerii este între 1 şi 4 ore, astfel: 1 oră pentru copiii de peste 1 an, 2 ore pentru cei de 2 ani, 3 ore la 3-5 ani, 4 ore în cazul copiilor între 6 şi 8 ani. Foarte important! În cazul în care există afecţiuni de altă natură (de exemplu, operaţii pe cord, deformaţii ale toracelui, etc) este necesar sfatul medicului specialist înaintea expunerii la aerosolii salini.”, adaugă medicul balneolog.

5. Câte cure sunt indicate pe an?

„Pentru formele uşoare, este indicat să se facă minimum o cură pe an, cu repetare timp de 3 ani. Pentru formele moderate/grave, de 2 ori pe an (la 6 luni) în primii 2 ani, apoi minim 1 dată pe an în următorii 2 ani.”, sfătuieşte balneologul.

Există o salină terapeutică recomandată în mod expres copiilor?

Dintre salinele din ţara noastră, salina Praid are câteva avantaje semnificative: are umiditate optimă (nu ridicată) şi este cea mai adecvată pentru scop terapeutic, nu doar turistic. Pe lângă amenajările interioare pentru agrement adaptate persoanelor cu boli respiratorii (terenuri de sport, programe de gimnastică organizată, etc), salina de la Praid dispune şi de asistenţă medicală, inclusiv pentru cazuri de urgenţă.”, precizează dr. Susana Pretorian.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici