CMR şi CMSR cer clarificări privind modificările legislative care afectează cabinetele medicale

Publicat: 06 02. 2025, 18:33
Actualizat: 06 02. 2025, 18:35

În comunicatul emis de cele două instituţii, acestea cer clarificări cu privire la Ordonanţa Guvernului nr. 9/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 94, care aduce modificări OG nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale.

„Printre modificările introduse, există anumite neclaritaţi legate de posibilitatea cabinetelor medicale individuale, asociate, grupate şi a societăţilor civile medicale de a avea alţi medici angajaţi sau colaboratori”, potrivit sursei citate.

Această situaţie ar putea afecta continuitatea serviciilor medicale şi buna desfăşurare a activităţii profesioniştilor din domeniu, se mai arată în comunicat.

„Am primit numeroase întrebări din partea colegilor medici din întreaga ţară şi sperăm ca Ministerul Sănătăţii să implementeze rapid o soluţie adecvată”, a declarat Cătălina Poiană, preşedinta CMR.

Florin Lăzărescu, preşedintele CMSR, a subliniat importanţa unui dialog constructiv cu autorităţile pentru a evita obstacole administrative care ar putea afecta pacienţii.