Cum vă daţi seama că suferiţi de bulimie, o traumă ascunsă

Bulimia, stare patologică manifestată prin foame excesivă, este o suferinţă ascunsă.

„Dacă persoana care suferă de anorexie are un aspect firav, iar cea care suferă de tulburare de alimentaţie excesivă este de obicei supraponderală sau obeză, persoana care suferă de bulimie are aproape întotdeauna o greutate normală, greu de recunoscut. Astfel, este mai dificil să identifici boala şi să o tratezi. Dar şi bulimia, ca şi anorexia, este o tulburare de alimentaţie care poate provoca daune semnificative şi poate duce chiar la deces. De aceea este esenţial să-l înfrunţi şi s-i tratezi”, spune dr. Stefano Erzegovesi, medic nutriţionist şi psihiatru, şeful Centrului de Tulburări Alimentare al Spitalului San Raffaele Turro din Milano.

Tocmai pentru că simptomele şi efectele bulimiei sunt mai puţin evidente decât cele ale altor tulburări de alimentaţie precum anorexia şi tulburarea de alimentaţie excesivă, există oameni care pot trăi cu bulimie ani de zile. „Unii chiar suferă de ea de zeci de ani, fără ca cei apropiaţi din familie să ştie”, explică dr. Erzegovesi.

Sentimentul de ruşine

„În plus, cei care suferă de bulimie simt adesea o mare ruşine şi se luptă să-şi recunoască starea ca o boală. Se crede că este o condiţie datorată unei combinaţii de obiceiuri proaste şi lipsă de voinţă. Motiv pentru care persoana este judecată negativ. Dacă în anorexie predomină controlul, bulimia se caracterizează prin pierderea controlului, ceea ce persoana numeşte lipsă de voinţă. De aceea este esenţial să nu-i judeci pe cei care suferă de bulimie. Legătura dintre cele două tulburări de alimentaţie, de altfel, este foarte strânsă: în mai multe cazuri, bulimia este o fază ulterioară a tulburării anorexice, atât de mult încât mulţi savanţi vorbesc de continuum anorexic-bulimic”.

Dacă din când în când, poate într-un moment de tristeţe, se poate întâmpla tuturor, criteriile de diagnosticare a bulimiei sunt clare şi precise. „Primul criteriu se referă la caracteristici: este mâncarea compulsivă, rapidă, într-un timp scurt, a unei cantităţi mari de mâncare, excesivă. Este o chestie pe care o faci când eşti singur, în secret, simţind senzaţia unei pierderi de control, de parcă nu te poţi opri”, explică dr. Erzegovesi.

„Al doilea criteriu se referă la comportamentele compensatorii care se implementează, pentru a încerca să se expulzeze alimentele consumate. Există forme de compensare eliminatorie, precum inducerea vărsăturilor, utilizarea de laxative, diuretice sau alte medicamente. Sau mecanisme de compensare neeliminatorie, cum ar fi postul după alimentaţie excesivă sau excesul de activitate fizică.

Apropo de activitate fizică: diferenţa dintre un sport făcut în mod sănătos şi unul făcut în mod „bulimic” constă tocmai în modul în care este trăit sportul. Dacă activitatea fizică este trăită în mod conştient, ascultându-şi corpul, „savurând” senzaţia de bine care decurge din aceasta, este întotdeauna bună, cu efecte antidepresive naturale. Dimpotrivă, activitatea fizică compensatorie care poate urma unui atac bulimic este obsesivă: nu faci sport pentru că vrei, ci pentru că te simţi obligat.

Există şi un al treilea criteriu cantitativ pentru diagnosticarea bulimiei: trebuie să existe cel puţin un episod în fiecare săptămână. Şi, în sfârşit, ultimul criteriu se referă la evaluarea de sine: ca şi în anorexie, există o evaluare a sinelui”.

Boala poate ucide

Pe lângă aspectul psihologic, bulimia poate provoca chiar şi probleme fizice grave, care în unele cazuri pot duce la deces: „În cazul bulimiei cu vărsături, există efecte asupra smalţului dentar, care este erodat, dar şi o pierdere semnificativă. de săruri minerale, în special potasiu. Acest lucru poate duce la riscul de apariţie a aritmiilor cardiace, chiar şi severe, până la stop cardiac”, avertizează dr. Erzegovesi.

Un lucru comun celor care suferă de bulimie şi celor apropiaţi: sentimentul de vinovăţie.

„Să clarificăm imediat un lucru: dacă un fiu sau o fiică, un partener sau un partener suferă de tulburări de alimentaţie, nu este vina părinţilor sau a partenerului. Nu există niciodată o singură cauză. Bulimia este o tulburare cu geneză multifactorială, în care factorii individuali (de la predispoziţia genetică la temperamentul perfecţionist, de la tendinţa la schimbări de dispoziţie până la simptome anxio-depresive) se adaugă factorilor familiali şi socio-culturali (cum ar fi accesibilitatea la alimente de calitate scăzută)”, explică dr. Erzegovesi, care adaugă: „Dintre factorii de risc ne amintim şi traumele. Un comportament bulimic poate fi declanşat şi de evenimente suferite la o vârstă fragedă: abuz fizic sau sexual sau neglijare”.

Cum se tratează

Printre ajutoarele non-farmacologice care pot fi combinate cu terapia, pe lângă sportul făcut în mod conştient, se numără meditaţia mindfulness: „Una dintre cele mai eficiente tehnici de tratare a bulimiei severe, cu multe comportamente impulsive, vărsături, care modifică starea de spirit, este terapia DBT (Dialectic Behavior Therapy), adică terapia dialectico-comportamentală care asigură un antrenament al conştientizării, orientat spre mindfulness, dar şi tehnici de reglare comportamentală a dispoziţiei. Este o cale de tratament pentru cele mai complexe forme, foarte eficientă şi plăcută pacienţilor”.

Riscurile sunt mari: „O bulimie netratată tinde să aibă o tendinţă cronică sau intermitentă”, avertizează dr. Erzegovesi. „Prin urmare, poate fi reaprins în faze de stres şi dificultăţi deosebite, iar apoi să intre în remisie în alte perioade. Dacă urmezi terapia, într-un caz din doi te recuperezi complet şi într-un caz din 4 eşti mult mai bine, atât de mult încât poţi duce o viaţă socială şi de familie normală, deşi cu simptome reziduale. Din păcate, unul din patru cazuri devine cronică. Dar majoritatea bolnavilor, din fericire, se recuperează”.