- Home
- Sănătate
- (22.12.2023, 15:00)
- Daniel Contescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Medicamente antidiabet care luptă împotriva obezităţii, declarate „descoperirea anului”
Revista ştiinţifică Science le-a ales „Breakthrough of The Year” / „Descoperirea anului 2023”, iar aceste medicamente ar putea oferi o soluţie celor care au nevoie să slăbească, dar nu numai.
Urmărește
29249 afișări
Medicamente antidiabet care luptă împotriva obezităţii, declarate „descoperirea anului”
Lupta împotriva obezităţii reprezintă, astăzi, una dintre cele mai mari provocări ale societăţii moderne, fiind identificată drept o adevărată urgenţă în ceea ce priveşte sănătatea cetăţenilor şi sustenabilitatea serviciilor de sănătate publică din întreaga lume.
Se crede că obezitatea este responsabilă pentru producerea unor boli precum diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare, artrita şi unele tipuri de cancer.
Până acum, tratamentele farmacologice pentru obezitate au avut un trecut trist: de la „pastile de slăbit” pe bază de amfetamine şi diuretice, la medicamente anorectice, precum fen-phen, celebru în anii 1990 (cu fenfluramină şi fentermină) prescrise ca terapie pentru obezitatea, retrasă de pe piaţă pentru că a provocat reacţii adverse foarte grave la nivelul inimii şi plămânilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
Prima prelevare de organe la Spitalul Grigore Alexandrescu de la o tânără aflată în moarte cerebrală
Argumentaţia Science, dată de Jennifer Couzin-Frankel
Trecutul cercetărilor este plină de victorii, dar şi de eşecuri, în goana după găsirea medicamentelor sigure şi eficiente pentru pierderea în greutate. Potrivit revistei ştiinţifice cu autoritate în domeniu Science, există un nou grup de medicamente capabile să lupte împotriva obezităţii: agoniştii GLP-1, antidiabetici de ultimă generaţie.
Publicaţia enumeră medicamentele împotriva obezităţii printre descoperirile anului care se încheie. Acesta este un grup de medicamente utilizate pentru tratarea diabetului şi fac parte dintr-o nouă clasă de terapii capabile să trateze pacienţii cu obezitate şi boli cronice asociate (insuficienţă cardiacă, diabet, artrită, boli hepatice şi unele tipuri de cancer).
Medicamentele în cauză ar imita un hormon intestinal numit glucagon-like peptide-1 (GLP-1).
„Dezvoltaţi iniţial pentru diabet, aceşti agonişti ai receptorilor GLP-1 induc o scădere semnificativă în greutate, cu efecte secundare în mare parte gestionabile.
Anul acesta, studiile clinice au descoperit că reduc, de asemenea, simptomele insuficienţei cardiace şi riscul de infarct miocardic şi accident vascular cerebral, cea mai convingătoare dovadă că aceste medicamente au beneficii importante care depăşesc pierderea în greutate.
Din aceste motive, Science a numit medicamentele GLP-1 descoperirea anului”, scrie Jennifer Couzin-Frankel, autoarea articolului din Science.
Injecţia cu GLP-1 taie pofta de mâncare
Istoria GLP-1 este lungă şi nu a avut ca scop iniţial vindecarea obezităţii: oamenii de ştiinţă ştiau că scade glicemia şi, prin urmare, este utilă pentru tratamentul diabetului. Tot în anii 1990, s-a descoperit că injectarea GLP-1 în creierul şobolanilor îi făcea să mănânce mai puţin.
Şi, ulterior, un studiu pe 20 de bărbaţi tineri şi sănătoşi a constatat că, după un mic dejun copios, cei care au primit perfuzii intravenoase de GLP-1 au avut mai puţin apetit.
Dar acum, potrivit Science, considerată „biblia” comunităţii ştiinţifice, promisiunile făcute de medicamentele agoniste ale receptorilor GLP-1 (Ozempic pe piaţă pentru diabet şi Wegovy pentru obezitate) ar putea aduce câştiguri. sunt alegerea pentru titlul de Breakthrough of The Year 2023 tocmai pentru impactul lor pozitiv asupra vieţii pacienţilor cu obezitate.
Studiile efectuate în ultimii 20 de ani au dus la descoperiri decisive, iar, în ultimii doi ani, la autorizarea de către Food and Drug Administration (FDA).
Printre cele mai recente cercetări, cea efectuată în august 2022, pe 529 de persoane obezi şi cu insuficienţă cardiacă severă, care a detectat, după un an, o ameliorare cardiacă clară. Dar nu numai atât, medicamentele GLP-1 ar putea oferi şi rezultate pozitive pentru tratamentul dependenţei de droguri, fumat şi alcool. Ele sunt, de asemenea, testate pentru tratamentul bolii Alzheimer şi Parkinson.
Greaţa, printre efectele secundare
În ciuda tuturor veştilor bune, precauţia rămâne esenţială în cazul acestui tip de medicamente: „Ca şi în cazul tuturor medicamentelor, aceste succese implică şi efecte secundare şi necunoscute. Complicaţiile, inclusiv greaţa şi alte probleme gastrointestinale, îi fac pe unii să abandoneze tratamentul”, scrie Jennifer Couzin-Frankel, autoarea raportului în Science.
În timp ce aşteptăm să înţelegem dacă agoniştii GLP-1 sunt într-adevar rezultatul unei acţiuni directe a medicamentelor sau mediaţi de pierderea în greutate, aceastî descoperire ar putea ajuta mulţi oameni să combată obezitatea.
Totuşi, nu trebuie omis că medicamentele sunt doar ultimul remediu pentru a rezolva problema creşterii greutăţii corporale. Pentru a combate excesul de greutate şi obezitatea, o dietă sănătoasă, săracă în calorii, şi practicarea regulată şi constantă a activităţii fizice rămân esenţiale.
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe