Sănătate

100 de timişoreni, între care 10 copii, internaţi cu infecţii respiratorii la Spitalul Victor Babeş

Peste 100 de timişoreni, printre care zece copii, sunt internaţi la Spitalul Victor Babeş cu infecţii respiratorii, după ce în ultimele zile s-a înregistrat un număr crescut de pacienţi care s-au adresat serviciului de gardă.

(P) Când se transformă în urgenţe infecţiile respiratorii din sezonul rece?

În sezonul rece, infecţiile respiratorii devin mult mai frecvente decât în restul anului, iar cei mai expuşi riscului de îmbolnăvire sunt copiii, mai ales cai care merg în colectivitate, gravidele, persoanele în vârstă sau cele care au diferite afecţiuni. De asemenea, acele persoane care îşi desfăşoară activitatea în cea mai mare parte a timpului în spaţii închise se pot îmbolnăvi mai uşor, agenţii virali răspândindu-se lesne de la un individ la altul.

Medic, avertisment privind petardele: Toată noaptea de Anul Nou i-am cusut ochii, nu i-am salvat

Traumatismele oculare apărute în perioada sărbătorilor de iarnă sunt cele mai frecvente şi cele mai grave, mai ales din cauza pocnitorilor, avertizează prof. univ. dr. Adriana Stănilă, medic primar oftalmolog în Sibiu. Chiar dacă restricţiile impuse de autorităţi în ultimii ani au făcut ca numărul cazurilor să mai scadă faţă de acum zece ani, de […]

Florile comestibile au un rol important pentru sănătate. Ce boli combat

O prăjitură cu ciocolată arată mai frumos cu flori comestibile colorate. Chiar şi un cheesecake (vegan sau cu brânză) cu o mică floare comestibilă roz arată mai apetisant. Acelaşi lucru este valabil şi pentru o ceaşcă de ceai, un coctail sau un bol de salată.   În unele culturi, florile proaspete sunt, de asemenea, consumate […]

Pandemia, trecută la capitolul diverse în Marea Britanie: nu va mai fi publicat numărul cazurilor COVID

Marea Britanie nu va mai publica numărul COVID-19 R, care măsoară rapiditatea cu care se răspândeşte boala în rândul populaţiei, afirmând luni că nu mai este necesar datorită vaccinurilor şi medicamentelor, potrivit Reuters.

Peste 3.400 de cazuri noi de COVID-19 în săptămâna Crăciunului, în România

În ultimele şapte zile s-au înregistrat 3.432 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi au fost raportate 33 de decese, potrivit raportului transmis luni de Ministerul Sănătăţii.

China: Secţii de ATI pline, spitale copleşite de numărul mare de pacienţi cu COVID-19

În mai mult de 3 decenii de medicină de urgenţă, medicul Howard Bernstein, stabilit la Beijing, a declarat că nu a văzut niciodată aşa ceva. Pacienţii sosesc la spital în număr tot mai mare; aproape toţi sunt vârstnici şi mulţi sunt foarte bolnavi, cu simptome de COVID şi pneumonie, potrivit Reuters.

Stresul poate fi redus consumând zilnic un superaliment care ajută creierul

„Nu degeaba arată ca un creier”, spune o vorbă din popor. Este vorba despre nuci.   Consumul de nuci în fiecare zi ar putea fi o schimbare dietetică mică, simplă şi accesibilă pentru a promova sănătatea creierului şi bunăstarea generală la toate categoriile de vârstă, dar mai ales pentru studenţi, arată un nou studiu.    […]

Prof. dr. Dorel Săndesc, desemnat medicul anului, dedică premiul Eroilor Revoluţiei din 1989

Considerat unul dintre cei mai buni specialişti ATI din lume, profesorul doctor Dorel Săndesc a fost desemnat de un juriu internaţional „Medicul anului 2022” în cadrul Galei Romanian Healthcare Awards (RHA).

Poftă bună! Masa de Sărbători, plină cu microplastice – studiu

Un nou studiu publicat recent de către cercetătorii de la Universitatea Portsmouth din Anglia arată că o cină la cuptor poate conţine un număr „uluitor” de microplastice.   Particulele de microplastic sunt materiale plastice care au o dimensiune mai mică de cinci milimetri.   Studiul universităţii a analizat dacă ingredientele ambalate în plastic ar duce […]

Măsuri salvatoare pentru cei care suferă un infarct în Braşov: defibrilatoare instalate în zone publice

Reprezentanţii Filialei Braşov a Caravanei cu Medici au prezentat miercuri primele două defibrilatoare externe automatizate instalate pe domeniul public.

La Braşov a fost operaţionalizat al 10-lea punct de salvare aeriană

La Ghimbav, în Braşov, a fost operaţionalizat miercuri al 10-lea punct de salvare aerienă din ţară. Elicopterul SMURD va deservi cu precădere zona montană.

Paşi înainte pentru spitalele româneşti. Un nou ”Institut al Inimii” la Târgu Mureş

Potrivit Temei de Proiectare, arhitecţii TESSERACT subliniază că în prezent, activitatea unităţii medicale se desfăşoară într-un complex spitalicesc dat în funcţiune în anul 1983, de tip monobloc, cu zona de servicii conexe (bucătărie, spălătorie şi logistică) poziţionată în clădiri situate vis-a-vis de spital şi legate de spital printr-un pasaj subteran. Provocarea arhitecţilor în cadrul acestui […]

Ce este narcolepsia: adormirea bruscă chiar şi în plină zi

Este o patologie neurologică caracterizată în principal prin somnolenţă excesivă în timpul zilei, cu crize bruşte de somn, chiar şi de mai multe ori pe parcursul zilei, fiind cauzată de leziuni minuscule ale creierului.

Ibuprofenul si paracetamolul, deficiente de disponibilitate la nivel mondial. Discontinuitatile semnalate de parinti

Discontinuitatile semnalate de parinti cu privire la aprovizionarea cu solutiile pediatrice de ibuprofen si paracetamol au cauze legate de deficiente de disponibilitate la nivel mondial a materiilor prime (substanta activa, excipienti) si materialelor (recipiente, mensuri, lingurite, etc.) utilizate in fabricatie.

Criza vaccinurilor: În plin sezon rece, nu se mai găsesc medicamente

Lipsa medicamentelor este o problemă care continuă de luni bune, iar specialiştii, de la medici la farmacişti, atrag atenţia asupra riscului la care sunt expuşi copiii, mai ales.

CNAS: Aplicarea actualului contract-cadru se prelungeşte până la 31 martie 2023

Decizia a fost aprobată prin hotărâre de Guvern.

Aproape 3.400 de cazuri de COVID-19 în ultima săptămână; 31 de decese raportate

În ultima săptămână au fost înregistrate 3.386 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19, anunţă, luni, Ministerul Sănătăţii. În acelaşi interval au decedat 31 de pacienţi.

Doar 430 de persoane s-au vaccinat împotriva Covid în ultima săptămână

Doar 430 de persoane s-au vaccinat în România împotriva Covid în ultima săptămână, arată datele publicate luni de INSP.

(P) Fără stres de sărbători!

Luna decembrie ar trebui să fie luna bucuriei şi a liniştii, marcată de apropierea celor dragi, de momente frumoase şi de cadouri nenumărate! Cu toate acestea, un studiu recent a pus în lumină faptul că aproape jumătate dintre adulţi susţin că sărbătorile de iarnă reprezintă perioada cea mai stresantă din an!

Farmaciştii cer reglementarea legislaţiei privind suplimentele alimentare

Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica a transmis către autorităţile din domeniul sănătăţii, Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, o adresă prin care solicită urgentarea reglementării cadrului legislativ privind suplimentele alimentare.

Vânzările de vitamine şi suplimente alimentare s-au triplat într-un deceniu

Vânzările de vitamine şi suplimente alimentare s-au triplat într-un deceniu, până la 2,7 mld. lei. Cel mai rapid ritm de creştere al pieţei suplimentelor alimentare şi vitaminelor a fost în 2021, de aproape 18% faţă de anul anterior.

Paradoxul din sănătate: Bugetul pentru asistenţă medicală specializată din ambulatoriu – 500 mil. euro

Paradoxul din sănătate. Bugetul pentru asistenţă medicală specializată din ambulatoriu este de 500 mil. euro anul acesta, plus 30%, dar în ambulatoriul marilor spitale de stat pacientul găseşte cu greu sau deloc un loc la consultaţie cu bilet de trimitere.

Penurie cronică de antibiotice în UE. Agenţia Europeană pentru Medicamente a început o investigaţie în contextul în care cererea este ridicată

Agenţia Europeană pentru Medicamente investighează o penurie cronică de antibiotice în întreaga Europă, unde aproape toate ţările raportează deficite de aprovizionare.

Criză mondială: OMS anunţă că nu mai sunt vaccinuri împotriva holerei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţă că rezervele de vaccinuri împotriva holerei fie s-au epuizat, fie sunt pe final în diferite regiuni ale lumii.

Spanacul toxic a trimis oamenii la urgenţe, provocându-le delir

Spanacul toxic a declanşat o alertă urgentă de sănătate în Australia, după ce persoanele care l-au consumat au suferit stări grave de rău şi halucinaţii, scrie BBC.

Alcoolul este extrem de dăunător pentru ten. Efectele mahmurelii asupra pielii

Pielea lipsită de viaţă şi pungile imense de la ochi sunt deosebit de supărătoare dimineaţa, în timpul sezonului de petreceri, când serile de distrcţii vin una după alta.   Medicii explică de ce o noapte grea este atât de dăunătoare şi ce măsuri puteţi lua pentru a vă remedia tenul, potrivit Independent. Deshidratare şi opacitate […]

INTERVIU EXCLUSIV Digitalizarea în Medicină, vitală pentru o diagnosticare mai bună. Ce au de câştigat pacienţii

Într-un interviu exclusiv pentru MEDIAFAX,  Florina Truţă, Product Owner în cadrul Fortech Products, unul dintre cei doi experţi pe Medicină ai companiei, explică cum digitalizarea nu ţine doar de software, ci are şi o componentă umană, iar toţi actorii implicaţi au de câştigat.   Cât de mult s-a schimbat actul medical datorită digitalizării?    Actul […]

Spitalele germane sunt copleşite de copii bolnavi. Infecţiile respiratorii sunt în creştere

Presiunea pusă de pandemia de coronavirus pe sistemul medical naţional al ţărilor afectate a creat o penurie de locuri în spitale. Sezonul rece a debutat cu o creştere a numărului de infecţii respiratorii în mai multe ţări europene, dintre care Germania este cea mai afectată. Potrivit cifrelor Institutului de Sănătate Robert Koch, 9,5 milioane de […]

Gripa cămilei: ce este, care sunt simptomele şi cifrele virusului legat de revenirea fanilor din Qatar

Autorităţile sanitare din Marea Britanie avertizează asupra răspândirii virusului „Mers”, un sindrom respirator cauzat de un verişor coronavirus al Sars-CoV2.

În urma Bulgariei: România are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană

Sunt judeţe în România unde rata mortalităţii infantile este de peste 3 ori mai mare decât media din UE: Satu Mare şi Tulcea, arată un studiu al Salvaţi Copiii.

Tehnologia ARNm, folosită pentru vaccinul împotriva cancerului

La fel ca şi în cazul vaccinului împotriva COVID-19, şi acesta ar învăţa sistemul imunitar al organismului să ţintească celulele canceroase, potrivit Financial Times.

Primul proces din România iniţiat împotriva Pfizer, Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României

O româncă spune că a dobândit o boală care necesită tratament pe viaţă după ce s-a vaccinat cu vaccinul Pfizer, acesta fiind primul proces din România iniţiat împotriva Pfizer, Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României, spune, luni, avocatul Adrian Cuculis.

Cum să te aperi de frig acasă: ce temperatură recomandă OMS în interiorul locuinţei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii vine în întâmpinarea locuitorilor din Bucureşti, unde sute de blocuri sunt lipsite de căldură şi de apă caldă, şi recomandă ca temperatura locuinţei să fie de 20°C, cu o variaţie de două grade, cu atenţie sporită însă la copii, bătrâni şi la cei fragili.

Nature Medicine: Fie şi doar două minute de exerciţii intense în rutina zilnică prelungesc viaţa

Un nou studiu confirmă că nu avem nevoie de antrenament greu, pentru a preveni bolile cardiovasculare şi cancerul.

O terapie revoluţionară vindecă o fată de cancer

Cancerul incurabil al unei adolescente a fost eliminat din corpul ei, în urma primei utilizări a unui nou tip de medicament revoluţionar, scrie BBC.

Studiu OMS: Creştere globală a rezistenţei bacteriene la tratament

Un raport publicat vineri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii indică niveluri ridicate - peste 50% - a rezistenţei bacteriene la tratament în întreaga lume, pe baza datelor colectate din 87 de ţări începând din 2020.

Ce este şi cum recunoaştem sindromul persoanei rigide, tulburarea rară cu care a fost diagnosticată Céline Dion

Anunţul că Celine Dion că suferă de Sindromul Omului Înţepenit - Stiff Man Syndrome (SMS) nu i-a lăsat indiferenţi pe fanii vedetei, care vor fi privaţi de concertele artistei din 2023, evenimente anulate.

Antibiotice Iaşi inaugurează o nouă fabrică. În noua locaţie va produce 56 de produse

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi inaugurează vineri o nouă fabrică, în urma unei investiţii de 20 milioane euro, din surse proprii, cu o capacitate de producţie de 50% mai mare decât unitatea existentă, a anunţat compania.

Macron vrea să le dea prezervative gratuite tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că, începând cu 1 ianuarie 2023, prezervativele vor fi gratuite pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani. „În farmacie, prezervativele vor fi gratuite pentru grupa de vârstă 18-25 de ani. Începem pe 1 ianuarie. Este o mică revoluţie făcută pentru prevenţie”, a spus preşedintele francez, […]