Prima pagină » Sănătate » Șeful Spitalului Sf. Spiridon neagă legătura dintre decesele a 3 angajați și activitatea din spital

Șeful Spitalului Sf. Spiridon neagă legătura dintre decesele a 3 angajați și activitatea din spital

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Spiridon din Iași, Daniel Vasile Timofte, neagă că decesele înregistrate în rândul cadrelor medicale din instituție ar avea vreo legătură cu activitatea profesională desfășurată în spital.
Șeful Spitalului Sf. Spiridon neagă legătura dintre decesele a 3 angajați și activitatea din spital
Andreea Tobias
17 apr. 2025, 16:10, Social

Cauzele deceselor sunt legate de afecțiuni medicale care nu au nicio legătură cu activitatea profesională desfășurată în cadrul spitalului.

„Speculațiile apărute în spațiul public cu privire la o posibilă suprasolicitare nu se confirmă și sunt neîntemeiate”, se arată în comunicatul transmis de conducerea spitalului, conform Ziarul de Iași.

În document se precizează că spitalul cooperează deplin cu autoritățile pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de aceste evenimente, punând la dispoziție toate informațiile necesare.

Conducerea unității medicale a transmis condoleanțe familiilor îndoliate, colegilor și tuturor celor afectați de decesul medicului rezident George Ștefan Țilă, medicului rezident Emanuel Mirel Luca și brancardierului Cătălin Moraru.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași a început un control la spital în urma deceselor recente ale doi medici rezidenți. George Ștefan Tilă și Emanuel Mirel Luca au murit la un interval de două săptămâni.