- Home
- Sănătate
- (05.09.2024, 10:07)
- Daniel Contescu
Statul tot timpul pe scaun schimbă aspectul feselor? Alarma fundului plat, tendinţă pe TikTok
Printre numeroasele tendinţe care devin periodic virale pe reţelele de socializare, începând cu TikTok, şi care încearcă să tragă mici alarme mai mult sau mai puţin bine întemeiate există şi presupusul risc de „Office chair butt", ceea ce ar putea fi tradus un „fund plat”.
Urmărește
333 afișări
Statul tot timpul pe scaun schimbă aspectul feselor? Alarma fundului plat, tendinţă pe TikTok
Răspunsul simplu privind schimbarea formei corpului este pozitiv, dar asta nu înseamnă că fesele iau forma plată a scaunului în care petreci mult timp în timpul zilei, aşa cum ar putea sugera termenul de „fund de scaun de birou”.
Este de netăgăduit însă că a petrece mult timp pe zi stând, limitând mişcările picioarelor, poate afecta tonusul feselor, care nu sunt altceva decât un grup de trei muşchi - gluteus maximus, gluteus medius şi gluteus minimus - care constituie coapsa superioară şi trunchiul inferior la om şi la primate.
Petrecerea multor ore aşezat înseamnă neglijarea acelor muşchi, reducerea tonusului muscular şi, în consecinţă, riscul ca aceştia să-şi piardă forma şi forţa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Alarma privind „fundul scaunului de birou” a crescut mult după nişte videoclipuri virale de pe TikTok încât i-a împins pe experţii în muşchi şi pe specialiştii în reabilitare musculară să confirme temerile utilizatorilor.
Dr. Evan Johnson, director de kinetoterapie în ambulatoriu la Och Spine Care din New York, a declarat pentru Health - Sănătate că „să şezi pe muşchi toată ziua şi să nu faci exerciţii duce la o pierdere a tonusului muscular şi, în cele din urmă, a fitness-ului. Aspectul feselor devine foarte moale şi plinuţe, dacă muşchiul este înlocuit cu ţesut adipos sau grăsime. Efectul este că corpul nostru are tendinţa de a se modela după forma scaunelor”.
Un stil de viaţă sedentar, însă, nu provoacă daune reale feselor, în afară de slăbirea lor şi posibila schimbare a formei. Oricine petrece multe ore stând, fără a-şi schimba poziţia, poate experimenta amorţeală temporară care poate fi rezolvată cu mişcare.
În ceea ce priveşte aspectul plat, există întotdeauna o singură soluţie: la fel ca toţi ceilalţi muşchi, şi fesele trebuie antrenate şi în acest caz cele mai utile exerciţii includ genuflexiuni, lunges, deadlifting cu picioare drepte şi step-up.
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump