Autoritățile europene analizează o tendință de pe TikTok cunoscută sub hashtagul „SkinnyTok”, care promovează slăbirea extremă. Oficialii vor să afle dacă platforma face destul pentru a proteja copiii și adolescenții, relatează POLITICO.
În ultima perioadă, TikTok s-a umplut de videoclipuri în care utilizatorii oferă sfaturi pentru pierderea în greutate și arată imagini cu fete tinere foarte slabe, care promovează diete periculoase.
Clipurile au atras milioane de vizualizări, iar specialiștii în sănătate spun că există riscul revenirii comunităților online pro-anorexie, care existau și acum 20 de ani.
Ministrul digitalului din Franța, Clara Chappaz, a reacționat ferm.
„Aceste videoclipuri promovează slăbiciunea extremă. Protejarea minorilor online este una dintre prioritățile mele”, a spus ea într-un videoclip postat pe TikTok.
După apelul ei, autoritatea franceză de reglementare în domeniul media, Arcom, a anunțat că lucrează cu Comisia Europeană pentru a analiza această problemă. Aceștia spun că lucrează intens pentru a analiza și a decide dacă există un risc major pentru sănătatea publică.
„Suntem conștienți de problema ridicată de Franța și suntem gata să cooperăm”, a declarat Thomas Regnier, purtătorul de cuvânt al Comisiei, care a confirmat implicarea Bruxelles-ului.
Organizația Point de Contact, desemnată recent „semnalator de încredere” în baza noii legi europene, analizează conținutul de pe TikTok: „Dificultatea este de a dovedi că conținutul este ilegal și că mesajul se adresează direct minorilor”, a explicat un purtător de cuvânt.
„Dar este cert că TikTok nu scanează acest hashtag suficient de repede. Vom vedea cum vor reacționa”, a mai adăugat acesta.
În schimb, TikTok susține că platforma nu permite conținut care încurajează body shaming-ul sau idealuri corporale periculoase. Compania spune că a introdus un mesaj de avertizare pentru cei care caută „SkinnyTok”, care spune: „Greutatea ta nu te definește”.