- Home
- Sănătate
- BUCUREŞTI, (13.08.2024, 12:29)
- Gabriel Pecheanu
USR vrea butoane de panică în saloane şi camere de supraveghere în ATI, UPU şi în săli de operaţie
USR a propus mai multe proiecte de lege în domeniul Sănătăţii, printre care apariţia Pilonului 2 în Sănătate, precum şi introducerea, prin lege, a butonului de panică în saloanele de spital, precum şi a camerelor de supraveghere în secţiile ATI, în UPU şi în sălile de operaţii.
Urmărește
455 afișări
Imagine cu caracter ilustrativ
USR vine cu propuneri pentru a rezolva crizele din Sănătate scoase la lumină şi de recentul caz de la Spitalul „Sf. Pantelimon”.
„PSD a gestionat Sănătatea din România cu oameni care au căpuşat sistemul, nu l-au făcut performant. Finanţarea Sănătăţii a crescut, calitatea serviciilor a scăzut. USR susţine că aşa nu se mai poate şi trebuie acţionat acum. USR vine cu măsuri concrete de reformă. Una dintre ele este un proiect de lege depus în Parlament acum mai bine de jumătate de an: Pilonul 2 al Sănătăţii”, potrivit unui comunicat de presă.
„Am ajuns să ne fie frică să mergem la spital, iar medicii se tem să profeseze! Vorbim despre o neîncredere profundă în sistemul de sănătate. Am tot văzut drame pe care trebuie să le oprim! USR vine cu propuneri concrete de reformă. Fiecare dintre noi plăteşte impozit pe sănătate din orice tip de venit, inclusiv pe boală plătim taxă de 10%, dar când ajungem la spital nu beneficiem de ceea ce ar trebui din taxele noastre. Pacienţii trebuie să aibă în mod real posibilitatea de a alege. Pilonul 2 al Sănătăţii este soluţia USR pentru servicii mai bune în spitale”, afirmă deputata Cristina Prună, purtător de cuvânt al USR.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Pilonul 2 al Sănătăţii înseamnă dreptul românilor să-şi redirecţioneze o parte din banii pentru sănătate către orice asigurător de sănătate doresc, nu privatizarea sistemului.
Contribuţia rămâne aceeaşi şi se plăteşte conform Codului Fiscal. Diferenţa este că o sumă echivalentă cu 5% dintr-un salariu minim va fi virată către asigurătorul de sănătate pe care îl alege.
O altă propunere concretă este introducerea, prin lege, a butonului de panică în saloanele de spital, precum şi a camerelor de supraveghere în secţiile de anestezie şi terapie intensivă (ATI), în Unităţile de Primiri Urgenţe şi în sălile de operaţii.
„Să ieşim din zodia fricii! Fiecare dintre noi am avut pe cineva cunoscut sau în familie umilit de sistemul medical românesc. Butonul de panică ar fi o metodă de protecţie a pacientului, la fel şi camerele video. Avem medici extraordinari care trebuie să-şi facă meseria într-un sistem care nu-i susţine. Camera video nu înseamnă introducerea unui sistem poliţienesc, ci protecţia celor care îşi fac meseria cu bună credinţă, departajarea lor de cei care nu respectă rigorile meseriei. Ţineţi minte cum, cu o cameră de supraveghere, am aflat adevărul legat de cum a ars un pacient pe masa de operaţie în Spitalul Floreasca? Despre asta vorbim – măsurarea obiectivă, nu pe emoţie sau declaraţii părtinitoare. Statul trebuie să aibă mijloace obiective de măsurare a situaţiilor cu semn de întrebare. Aşa reconstruim încrederea în sistem, între medic şi pacient”, a declarat Emanuel Ungureanu, vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor.
USR îi solicită lui Marcel Ciolacu să susţină în Parlament propunerile de reformă în domeniul malpraxisului medical, prin care să fie încurajată activitatea medicală şi să fie respectată independenţa medicilor. USR a depus trei proiecte de lege prin care, pe de o parte, pacienţii să poată primi despăgubiri mai uşor, iar pe de alta, medicii să beneficieze de un grad real de protecţie.
„Medicul este în epicentrul unor probleme de sistem. Riscul de eroare, din acest motiv, este şi mai mare. Avem sute de localităţi din România fără servicii medicale, aşa se face că pe spitalele judeţene, spre exemplu, presiunea e enormă şi medicii sunt epuizaţi, dar lăsaţi să se descurce singuri într-un sistem fără reguli şi cu lipsuri materiale. Tocmai de aceea trebuie să protejăm medicul şi să nu uităm că decizia politică de pus în practică trebuie să fie una care vine din gura unui om cu autoritate, nu un personaj ca Alexandru Rafila. Avem nevoie de o lege nouă a malpraxisului, de o delimitare netă între circuitul de Terapie Intensivă şi cel de paliaţie. Asta, însă, se rezolvă prin discuţii cu datele în faţă, nu pe un val de emoţie. Şi nu cu oameni care şi-au pierdut credibilitatea”, a declarat Adrian Wiener, medic, deputat.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump