- Home
- Sănătate
- BUCUREŞTI, (18.12.2021, 07:33)
- Petru Mazilu
Vaccinul anti-COVID-19 de la Pfizer nu produce imunitatea dorită pentru copiii mai mici de cinci ani. Testele continuă
- Vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 5 ani nu produce imunitatea dorită, arată rezultatele unor teste.
- De aceea, în cadrul testelor va fi adăugată a treia doză, anunţă CNN.

Vaccinul anti-COVID-19 de la Pfizer nu produce imunitatea dorită pentru copiii mai mici de cinci ani. Testele continuă
Reprezentanţii Pfizer au anunţat că testele vaccinului în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 5 ani au arătat că nu oferă imunitatea aşteptată.
Fabricantul a decis să adauge a treia doză în teste. Aceasta va fi folosită la testele făcute pe toţi copiii cu vârste între 6 luni şi 5 ani, chiar dacă vaccinul s-a dovedit eficient în cazul celor de până la doi ani.
„Studiul include acum evaluarea dozei 3 de 3 micrograme la cel puţin două luni după doza 2 din seria de două doze pentru a se constata dacă oferă o mai bună protecţie la această categorie de vârstă. Decizia reflectă angajamentul companiei de a selecta cu mare atenţie doza potrivită ca să se majoreze cât mai mult beneficiile în defavoarea riscului”, au spus reprezentanţii companiei Pfizer.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1095. Trump: SUA sunt „destul de aproape” de un acord cu Ucraina privind mineralele / Sondaj: 91% dintre ucraineni se opun negocierilor de pace fără participarea Ucrainei
-
Susţinătorii lui Călin Georgescu, aşteptaţi sâmbătă în Piaţa Constituţiei
-
Un irakian a fost declarat indezirabil în România pentru o perioadă de 10 ani
Dacă testele cu cele trei doze vor avea succes, Pfizer şi BioNTech ar putea să depună documentele pentru obţinerea autorizaţiei de urgenţă a vaccinului pentru copiii cu vârste între 6 luni şi 5 ani, la jumătatea anului 2022.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 05:00
-
ieri, 22:00